Massimo Carlotto s-a nascut la Padova la 22 iulie 1956. Scriitor, dramaturg, scenarist italian este unul dintre cei mai renumiti autori europeni de romane noir si ai genului giallo mediterraneo. Locuieste si lucreaza la Cagliari, în Sardinia. Carlotto a fost protagonistul unuia dintre cazurile cele mai controversate din istoria justitiei italiene. La varsta de nouasprezece ani, el a descoperit întamplator o studenta de douazeci si cinci de ani ucisa la Padova, si a fost arestat si acuzat de omucidere. În urma procesului a fost condamnat la optsprezece ani de închisoare. S-a ascuns mai întai în Franta si apoi în Mexic, dar dupa trei ani a fost prins de politia din Mexic si obligat sa se întoarca în Italia. În urma unui nou proces a primit condamnare la saisprezece ani de închisoare. Opinia publica s-a manifestat puternic în favoarea lui Massimo Carlotto si, în 1993, presedintele Republicii Italiene, Oscar Luigi Scalfaro, l-a gratiat. În 1995 a publicat Il Fuggiasco (Fugarul), în curs de aparitie la Editura Nemira, roman autobiografic ce reda perioada de fuga din fata nedreptatii justitiei italiene. În anul 2003 a avut loc premiera filmul omonim în regia lui Andrea Manni. Carlotto a scris saga Aligatorului, devenita celebra, si, de asemenea, povestiri si romane scurte pentru adolescenti.
Toate romanele lui Massimo Carlotto sunt impregnate de experienta dramatica de a fi fost condamnat pe nedrept la optsprezece ani de închisoare dupa ce a descoperit cadavrul unei femei înjunghiate. Anchetele pe care le face pentru fiecare dintre romanele sale si drama de a fi implicat, la numai nouasprezece ani, într-un caz judiciar îi întaresc pozitia inedita pe scena literaturii de investigatie italiene. În Arrivederci amore, ciao! Massimo Carlotto ne descrie, într-un stil incisiv si extrem de cinic, societatea corupta din nordul Italiei contemporane. Romanul ne dezvaluie formidabilul talent al celui mai reprezentativ scriitor de romane de serie neagra din Italia.
Arrivederci amore, ciao! este monologul interior al unui criminal perfect. Giorgio Pellegrini, un fost militant de extrema stanga, care si-a tradat fostii camarazi pentru a scapa de închisoare, profita de sarmul sau pentru a seduce si apoi jefui femeile si-i ucide fara scrupule pe toti cei care stau în calea planurilor sale. El descopera gustul crimei încercand în acelasi timp sa-si refaca o identitate sociala, sa-si redobandeasca onorabilitatea ce i-ar putea asigura intrarea în societatea celor bogati si învingatori.
Asta a fost tot. La aceasta executie prin tradare s-a limitat întreaga mea experienta de partizan. Sa omor un om care decisese, ca si mine, sa-si dedice viata cauzei unui popor din America Centrala. Teoretic vorbind. Practic, eram doi zevzeci plini de fumuri, fugiti din Italia si de fetele de la universitate, urmariti de politie pentru asociere subversiva si un atentat fara importanta. Asta pe langa bomba pe care am pus-o în fata sediului Asociatiei industriasilor si care a ucis un gardian de noapte. Un ghinionist în prag de pensie. A observat geanta, s-a dat jos de pe bicicleta si a avut ideea nefericita sa-si bage nasul. Am aflat din ziare ca trecea pe acolo în fiecare seara. Detaliu pe care nu l-am luat în considerare, ocupati cum eram sa ne laudam prin baruri cu faptele altora. Cea care ne-a turnat a fost o fata cu care fusesem vreo doua saptamani si care a decis sa dea în vileag numele noastre la jumatate de ora dupa ce au arestat-o. Am trecut granita în Franta în mare graba. Apoi, un an mai tarziu, la Paris, cand ne-a ajuns la urechi vestea ca fuseseram condamnati la închisoare pe viata, ne-am uitat unul în ochii celuilalt si ne-am hotarat sa devenim eroi. Numai ca selva nu era Cartierul Latin, nu era Bergamo si nici macar Milano. Iar inamicul, cand te lua prizonier, nu te tinea în temnita, ci te jupuia de viu, tragandu-ti pielea pe la glezne. Massimo Carlotto, Arrivederci amore, ciao! (fragment)
