La 33 de ani de la premieră, Twins are parte de un sequel!

de Ştefan Dobroiu în 15 Sep 2021
Arnold Schwarzenegger şi Danny DeVito apar pe afiş alături de Tracy Morgan

Twins/Gemenii a fost cel mai mare succes de casă în Statele Unite în 1988 şi le-a adus actorilor Arnold Schwarzenegger şi Danny DeVito cel mai mare onorariu al carierei lor de până atunci (au optat nu pentru un onorariu fix, ci pentru un procent din încasări). Discuţii despre un eventual sequel s-au purtat des de-a lungul deceniilor, mai puţin în timpul carierei politice a lui Schwarzenegger, dar iată că acum totul e clar: filmul va avea un sequel, Triplets, în echipă fiind cooptat şi popularul actor de comedie Tracy Morgan (30 Rock).

Regizor este acelaşi Ivan Ritman (cu care Schwarzenegger a mai făcut Kindergarten Cop şi Junior), iar despre poveste nu se ştie mare lucru acum, în afară de faptul că gemenii Julian şi Vincent află că au un frate geamăn de care nu aveau habar până atunci. Chiar dacă detaliile din scenariu sunt ţinute la secret în acest moment, proiectul a iscat agitaţie în piaţa de filme a festivalului de la Toronto.

Într-un interviu acordat publicaţiei Deadline, Ivan Reitman a recunoscut că iniţial scenariul l-a avut în vedere pe Eddie Murphy, doar că acesta nu a mai avut timp de proiect după succesul Coming 2 America. Atunci producătorii şi-au îndreptat atenţia spre Tracy Morgan, pe care Reitman îl numeşte "unul din cei mai amuzanţi tipi din întreaga lume".

Despre cei trei protagonişti şi despre tonul filmului Reitman a mai spus: "[Întreaga poveste] este despre cum ajung să aibă o relaţie după atâţia ani. Este un film despre familie şi despre faptul că, oricât de diferiţi am fi, trebuie să învăţăm să ne înţelegem reciproc".

Proiectul se află acum în perioada de finanţare, deci nu putem spune când se va lansa.

Exploreaza subiecte similare:

Arnold Schwarzenegger, Danny DeVito, Tracy Morgan, Ivan Reitman, Twins, Kindergarten Cop, Junior, Eddie Murphy

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 15 septembrie 2021 11:01
”Coming 2 America” e considerat un succes?!?... Serios?!?...:)))))))))))
Phantom_sub pe 15 septembrie 2021 11:37
A fost în top 10 multă vreme pe Amazon Prime Video.
Phantom_sub pe 16 septembrie 2021 12:32
Este în Top 10 şi versiunea modernizată, politică corect a readaptării filmului Cenuşăreasa, tot pe Prime. Deci... Nu spun că acela îmi place, dar părerea majorităţii dictează, cel puţin în situaţiile astea...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells