Jude Law şi Sienna Miller formează din nou un cuplu, conform Femalefirst.co.uk. Cei doi s-au cunoscut în 2004 pe platourile de filmare ale peliculei Alfie şi au fost împreună timp de doi ani. S-au despărţit pentru că Law a călcat strâmb. El a avut o aventură cu dădaca copiilor lui.
Se pare că Law şi Sienna s-au întâlnit recent la New York unde amândoi joacă pe Broadway în două piese de teatru.
"Sienna şi Jude s-au întâlnit de câteva ori şi a fost chiar bine. Jude i-a frânt inima Siennei. Ea era foarte tânără şi se îndrăgostise pentru prima dată. Ceea ce oamenii nu ştiu este că ei au rămas foarte apropiaţi, aşa că cine ştie unde se va ajunge", a declarat o sursă.
Jude a mai fost căsătorit cu Sadie Frost cu care are trei copii.

Părerea ta
Spune-ţi părerea