Revista Reader’s Digest a fost iniţiatoarea unui sondaj mai puţin obişnuit. O mie dintre cititorii săi au răspuns întrebărilor, din care s-a aflat cine sunt cei „100 cei mai de încredere oameni din Statele Unite”. Pe ultimele două locuri s-au aflat Kristen Stewart şi Tom Cruise.
Cât priveşte termenul definitoriu al clasamentului, „încredere”, el a fost explicat de către Reader’s Digest drept o calitate „câştigată datorită integrităţii persoanei respective, caracterului său, datorită talentului şi determinării sale, a compasului său moral interior, a mesajului transmis, a onestităţii şi capacităţii de leader”.
Tom Cruise a trecut recent printr-un divorţ urât – după separarea de Katie Holmes – iar acest lucru a scos la iveală o mulţime de lucruri deloc flatate legate de comportamentul său ca membru al Bisericii Scientologice. Pe de altă parte, Stewart şi-a dezamăgit şi ea fanii şi iubitul, pe Robert Pattinson, prin aventura pe care avut-o, în timpul filmărilor la Snow White and the Huntsman, cu regizorul peliculei, Rupert Sanders.
Părerea ta
Spune-ţi părerea