« Înapoi la pagina festivalului

Kirsten Dunst: "M-am gândit la propriul meu sfârşit, nu la al lumii"

de Gloria Sauciuc in 20 Mai 2011
Kirsten Dunst: "M-am gândit la propriul meu sfârşit, nu la al lumii"

Dacă prima parte a festivalului era a tinerilor devianţi, a doua săptămână la Cannes este a filmelor care renunţă (în proporţie variabilă de la o producţie la alta) la naraţiunea clasică pentru a face poeme vizuale, într-o succesiune de imagini care te fac să trăieşti o experienţă nouă, să transcezi condiţia tradiţională a cinema-ului.

Dacă Terrence Malick ne propunea o întoarcere la originile Universului, iată că Lars von Trier ne arată extincţia Planetei Pământ, metoda aleasă fiind a macrocosmosului în care regăsim universul micro. Von Trier ne aduce sfârşitul lumii, în manieră europeană. Apocalipsa nu mai e ca la Hollywood, o dramă colectivă, mediatizată, o isterie generală, viziunea e intimistă - o singură familie în faţa acestei drame. Această abordare te atinge mai mult decât orice film pe aceeaşi temă.

Kirsten Dunst, protagonista filmului, a acordat un interviu publicaţiei Cinemagia, la Cannes. Prima întrebare a fost, fireşte, despre interdicţia pusă de către Festival lui Lars von Trier, după declaraţiile şocante pe
care le-a făcut la conferinţa de presă de miercuri.

Care este punctul dumneavoastră de vedere asupra a ceea ce se întâmplă acum, asupra ce s-a întâmplat joi la Festival?
Am auzit cu toţii ce s-a întâmplat. Acum e treaba Festivalului să decidă.
   
E o ruşine că jucaţi într-un film atât de frumos şi totuşi se întâmplă lucrurile astea...
Cel puţin filmul este în competiţie, şi aici se judecă pe baza meritului filmului.

Ştim că aici, la Cannes, von Trier e regizorul cu o abordare unică. Poate e cel mai extravagant regizor. Cum a fost să lucrezi cu "regizorul nazist"?
Mie Lars mi-a dat cea mai mare libertate. E un lucru foarte eliberator. Pur şi simplu facem repetiţie, apoi încep filmările şi gata, îţi joci rolul şi camera te urmăreşte. Asta poate fi intimidant la început. Şi totul se trage pe casetă. Şi nu-ţi dai seama ce se petrece, pentru că totul e autentic, lui nu-i place jocul căutat. Totul pare foarte real.
   
Unele din experienţele din film sunt inspirate din experienţa de viaţă, ştiu că este foarte sensibil la tot ce se întâmplă în jur...
E unul din regizorii de artă care au şi o intuiţie feminină. Este aşa de sensibil, încât lucrează mai bine cu femeile. Este înconjurat de femei, aşa că poate este şi răsfăţat.

 Vorbeşte-ne despre cele două teme ale filmului: melancolia şi sfârşitul lumii.
 Nu mi-e frică de sfârşitul lumii. M-am gândit mai degrabă la propriul meu sfârşit, nu la sfârşitul lumii. Care ba e săptămâna aceasta, ba se amână vreo doi ani.

 Ce te-a inspirat cel mai mult pentru acest rol?
La început a fost scenariul. Eu discut fiecare scenariu cu regizorul, iar cu Lars am discutat foarte îndeaproape. Şi când depui atâta muncă în acest gen de "terapie cu personaje" simţi că e cel mai important lucru, asta creează emoţia filmului. E multă poezie şi în scenariu, tot ce evocă felurite emoţii. Însă odată ce ajungi pe platou, cel mai important e să fii prezentă în scenă. Noi am avut o echipă cu care a fost o plăcere să lucrezi.
 
I-aţi văzut filmele de până acum?
Breaking the Waves. Cred că e filmul meu preferat, îmi place cum joacă Emily şi Stellan Skarsgaard, e un actor aşa frumos. E intimidant când lucrezi cu actori pe care i-ai admirat. Charlotte Rambling e una din actriţele mele preferate, şi atunci când apari pe ecran aşa de dezbrăcată, meriţi toată stima. Şi mai joacă şi rolul mamei mele în film.

Ce ai învăţat de la Lars?
E atât de bun la a potrivi oameni cu aceeaşi chimie. Atunci când cooptează actori în care are încredere.
   
Pentru Antichrist era foarte deprimat. Era mai binedispus de data asta la filmări?
Da, era foarte bine. Şi cei din jurul lui, pentru că lucrează cu aceeaşi echipă tot timpul. Ceea ce e interesant este că Charlotte  avea puterea să joace un asemenea rol, iar Lars a acceptat, în fragilitatea lui, să regizeze. Filmul în care am jucat a avut şi el vibraţie, dar mai pozitivă.

 Ai învăţat ceva despre tine însăţi din rolul acesta? Te-a schimbat cu ceva rolul?
În termenii de modul cum joc. Cum mă eliberez pe mine însămi într-un fel, şi instrumentele noi cu care jonglez. Sau tonul pe care lucrez, toată lumea e plină de respect. Cred că este treaba mea ca actriţă să va transmit sentimente. Şi îmi pasă, ca şi actor, care sunt sentimentele mele proprii, care se combină pe ecran.

Trebuie să fiu onestă şi să mă confrunt cu diversele situaţii. Pentru mine e plăcut, e ceva cathartic, e o cale de descărcare.
E un proces dificil, epuizant... Dar este o epuizare bună.

 În ce filme vrei să mai joci?
 Aş vrea să joc într-o comedie, eventual cu Jim Carey.

  Ai planificat filmul?
  Nu, cel puţin nu până ieri noapte.
   
 Cât despre filmul acesta, cum a fost să joci alături de Charlotte Gainsbourg? De obicei, joci mereu alături de personaje feminine puternice.
 Îmi place cu Charlotte, e foarte uşor, e natural şi firesc să lucrez cu Charlotte.
 
 E diferit să fii în intimitate cu altă femeie? Precum surorile...
 Mi-a plăcut Charlotte ca om şi a fost uşor, una peste alta.
   
 Rolurile clasice pentru femei sunt romantice, nu întunecate. Cum ar trebui schimbate rolurile astea pentru ca să devină cu adevărat bune?
 Sunt şi roluri bune. Dar de obicei bărbaţii regizori scriu despre sentimentele lor şi le cer femeilor să joace în film după sentimentele acestea. E vorba de roluri ca al lui Charlotte în Antichrist şi al meu din acest film. Lars a reuşit să combine poezia şi caracterul întunecat într-un mod reuşit.

 E adevărat că în primul tău rol erai fiica personajului lui Mia Farrow?
 Da, e mult de atunci. Mă ţinea de mână la propriu, în New York Stories. Eram cu părul blond, creţ şi lung, aşa eram.

  Îţi place ca filmele tale să concureze în festivaluri?
 Da, mai ales dacă ele câştigă! Şi întotdeauna voi fi judecată după ceilalţi actori, însă nu e ceva la care să mă gândesc, ceva să mă emoţioneze: "Doamne, ce zic ceilalţi."

Când ai văzut prima dată Melancholia? Poţi să-l judeci acum?
În februarie. Cred că e un film bun, dar mi-e dificil să mă urmăresc pe mine însămi atâta timp. Ca şi cum ai privi obsesiv propria fotografie. Iar în filmul acesta, mă simt şi mai inconfortabil. Nu e vorba de o scenă bună sau nu, ci alte implicaţii. Filmul pare străin, nepământean, dar nu simbolizează viaţa. Şi atunci când lucrezi pe un platou de filmare în mijlocul pustietăţii, e uneori mai bine decât să fii pe covorul roşu.
 
 Unde ai învăţat cele mai multe despre actorie. În şcoală, la repetiţii, ai un mentor anumit?
 Am jucat pe când eram mai mică şi mă antrenez în privat. Cred că totdeauna am pregătit din greu scenariile înainte de film. În plus, nu cred că oamenii pot să te înveţe cum să joci. Cred că unii dintre actori sunt mult mai intuitivi decât alţii. Cu siguranţă, lucrurile au fost definite, dar nu cred că poţi învăţa pe cineva cu siguranţă cum să joace.

cu sprijinul

Părerea ta

Spune-ţi părerea
legiune pe 20 mai 2011 11:43
Pentru noi articolul este irelevant. Nu o sa il citim pe tot.
copila_satanista pe 20 mai 2011 11:47
vorbeste in numele tau
angesa pe 20 mai 2011 11:55
"@legiune" care noi?
Initial am crezut ca te referi la cititori, ca vorbesti in numele lor , dar apoi am vazut ca te referi la "eul" tau, desi abordarea este ca a lui Gollum!
Este vreo legatura intre "voi"?

Pai daca tot nu il "cititi" , are rost sa "postati" comentarii ? :-))

anonimul pe 20 mai 2011 12:25
parerea mea e ca se spune a transcende nu a transcezi .
Arlequinade pe 20 mai 2011 16:47
:))) Cred ca "legiune" isi asuma personalitatea unui grup de draci. N-ati vazut niciodata prin filmele cu exorcisme cate un personaj bun care intreaba entitatea din posedat "Care e numele tau?", doar pentru a primi raspuns "Our name is Legion, for we are many" ?

Si cat despre "Melancholia"... O sa ma uit la el, desi trailerul mi se pare cam penibilut. Plus ca imaginea aia a Opheliei este ATAT de clisheica. Totusi... Lars von Trier a facut niste filme destul de interesante, asa ca sper sa fie vorba doar de o dezinformare prin advertising.

legiune pe 20 mai 2011 18:56
@Arlequinade Biblie
Manusa pe 20 mai 2011 19:58
Nu inteleg ce atata bataie de cap si cearta. Cine vrea sa citeasca articolul il citeste, cine nu nu si gata. Oricum articolul mi se pare interesant si intradevar nimeni nu ar trebui sa vorbeasca in numele altora.
Sorin87 pe 21 mai 2011 10:45
eu nu cred ca ar trebuii sa se gandeasca la sfarsitul lumii sau a altcuiva
andu7zu pe 21 mai 2011 15:39
:S nu prea am ce zice....
alex_il_fenomeno pe 22 mai 2011 16:04
o declaratie destul de ciudata , dupa aprerea mea ....
xerses pe 22 mai 2011 16:50
Mi-a trezit interesul articolul si ma convinge sa urmaresc evolutia personajelor.
Champion pe 1 aprilie 2012 08:27
... ,interesant articol, o spune cine cineva mai pregatit ca mine .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells