Kinodiseea, o călătorie cinematografică în jurul lumii timp de şapte zile, a început!

24 Sep 2010
Kinodiseea, o călătorie cinematografică în jurul lumii timp de şapte zile, a început!

KINODISEEA, singurul festival internaţional de film pentru copii şi adolescenţi din România începe astăzi  la Muzeul Ţăranului Român şi Cinema Gloria şi se va desfăşura în perioada 24 - 30 septembrie 2010. Festivalul se deschide cu pelicula Micul Nicolas, cel mai de succes film francez  pentru copii din ultimii ani.
 
KINOdiseea este un eveniment dedicat tinerilor spectatori cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani şi propune acestui public o experienţă cinematografică alternativă la producţiile de serie omniprezente pe marile şi micile ecrane. Începând cea de-a doua ediţie, KINODISEEA îşi va extinde programul, dedicând adolescenţilor un segment exclusiv. 

Daniel Mitulescu, Director KINOdiseea: „Sunt foarte optimist pentru cea de-a doua ediţie a festivalului KINODISEEA. Îmi doresc ca acest festival să fie popular şi spectatorii să fie încântaţi de filmele prezentate. Ca noutate, la această ediţie vor fi prezenţi şi spectatori din provincie. Vor veni din Braşov, 50 de copii pentru premiera filmului „The magic tree”. Sper că acest tip de iniţiativă să ia amploare la nivel naţional, iar la următoarea ediţie KINOdiseea să avem un festival itinerant.
 
Benjamin Ribout, Director Artistic, KINOdiseea: „KINODISEEA a mai crescut un an şi odată cu el şi publicul nostru. Începând cu acest an, festivalul va fi atât pentru copii cât şi pentru adolescenţi, şi tocmai de aceea am dublat numărul filmelor din program. Am inclus anul acesta filme premiate în cadrul marilor festivaluri din lume precum Cannes sau Berlin. Sunt filme din toate colţurile lumii : Mongolia, SUA, Kenya, Senegal sau Australia. Pentru noi Kinodiseea reprezintă o călătorie „cinematografica” în jurul lumii timp de şapte zile. Sperăm ca spectatorii să fie cuceriţi de fiecare poveste în parte...”
   
Programul festivalului va include 23 de premiere naţionale împărţite în cele patru secţiuni : Competiţia filmului pentru copii şi cea a Filmului pentru adolescenţi şi cele două secţiuni Panoramă dedicate celor mai premiate producţii de film pentru copii şi adolescenţi din ultimii doi ani. Kinodiseea va organiza, de asemenea, o Retrospectivă Specială dedicată „legendei” Albert Lamorisse, câştigător al premiilor Palme d'Or şi Oscar pentru scurtmetrajele sale, Balonul Roşu şi Coama Albă, proiectate de Kinodiseea anul acesta.  
 
În cele 7 zile de festival toate filmele vor rula  la Muzeul Ţăranului Român, Cinema Gloria şi, începând cu acest an, Sala Elvira Popescu, librăria Cărtureşti şi parcul Al. I.Cuza, fostul I.O.R.  
 
Prin intermediul evenimentului KINOdiseea, cinematograful Gloria a fost  din nou reamenajat pentru a crea o atmosferă demnă de un festival internaţional şi cât mai călduroasă pentru spectatori. Gloria este un cinema de cartier şi organizatorii au dorit ca acest festival să le ofere filme de calitate dar în acelaşi timp să fie cât mai aproape de oameni şi de casele lor.   
 
Şi anul acesta Kinodiseea va avea o serie de invitaţi în cadrul festivalului, precum regizorul ungur Simon Szabo, realizatorul filmului Paper Planes, selectat pentru competiţia filmului pentru adolescenţi, şi Jesus del Cerro, ce se va afla în România pentru proiecţia filmului său Carlito are şansa vietii.  Jesus del Cerro a realizat, printre altele, şi o serie de coproducţii în România, precum lungmetrajul Ho-Ho-Ho şi serialul de televiziune Cu un pas inainte (Pro TV).
 
Unul dintre obiectivele constante ale KINOdiseea este stimularea producţiei cinematografice autohtone pentru tinerii spectatori. Festivalul va dedica ziua de sâmbătă, 25 septembrie, Filmului românesc pentru copii şi adolescenţi, incluzând în program o serie de lung şi scurtmetraje româneşti multipremiate în circuitul festivalier din ultimii ani. Printre filme se numără Eu când vreau să fluier, fluier, câştigător al Ursului de Argint, Muzica în sange - regizat de Alexandru Mavrodineanu cât şi o serie de filme regizate de adolescenţi, printre care Marc Solomon şi Luca Istodor, foşti membri ai juriului din prima ediţie „Kinodiseea”.
 
 La fel ca şi anul trecut, KINODISEEA pregăteşte, în paralel cu proiecţiile de film, o serie de ateliere de cinema ce includ: actoria, regia de film, efecte speciale, machiaj de film şi costume. Workshop-urile vor fi susţinute de profesionişti precum Florin Şerban (regizorul filmului Eu când vreau să fluier, fluier) şi actorul Andi Vasluianu. Evenimentele sunt deschise oricărui copil şi adolescent cu vârstă între 6-13 ani (atelierele pentru copii) sau 14-18 ani (atelierele pentru adolescenţi).
 
Festivalul are în program şi o serie de alte evenimente atractive pentru copii printre care spectacole de teatru Della'Arte şi Balul Mascat ce va închide cea de-a doua ediţie KINODISEEA.
 

Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
dani9305 pe 24 septembrie 2010 17:49
doar de bine!!!:))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells