Toată lumea cunoaște fabuloasa legendă a lui Arthur... sau cel puțin crede că o cunoaște. Dar în mâinile regizorului Guy Ritchie, povestea capătă un aer mai modern și mai curajos, astfel încât Arthur nu e rege încă, ci doar un bandit, un erou foarte sceptic, obligat să-și descopere adevăratul destin în timp ce luptă împotriva monarhiei pe care este menit să o conducă.
„Cred că cele mai bune povești sunt cele care urmăresc traseul unui om în timp ce acesta își depășește limitele, permițându-i să evolueze de la stadiul său de bază la cel al unui om care merită o viață mai bună,” spune Ritchie, care a contribuit și ca scenarist și producător la realizarea filmului. „În versiunea noastră, viața lui Arthur e la început neînsemnată: el e un golan dintr-un bordel, care cutreieră străzile, învață să se lupte și să fenteze legile, alături de camarazii săi. Apoi, acțiunile întreprinse de alții – unii cu intenții bune, alții mai puțin – îl forțează să-și extindă viziunea cu privire la ceea ce ar putea să devină.”
Charlie Hunnam, care îi dă viață lui Arthur, spune: „Guy a transformat traseul clasic al eroului într-o poveste despre origini care îl face pe Arthur să fie mult mai accesibil noii generații. Acest Arthur a crescut purtându-și singur de grijă, dur și iute, croindu-și drum prin viață ca un prinț printre hoți. Dar el nu e un suflet nobil în căutarea unei cauze pentru care să lupte.”
Cu toate acestea, cauza îl caută pe el și, din momentul în care Arthur intră în contact cu Excalibur, acea bucată de fier extraordinară adânc înfiptă în granit, viața sa se schimbă pentru todeauna... fie că vrea, fie că nu.
„Asta nu-i povestea despre regele Arthur pe care-o știu tații noștri,” spune producătorul Akiva Goldsman. „Acesta nu e un bărbat care vrea să scoată sabia din piatră și se gândește cu neliniște: „Să fiu eu acela? Voi reuși eu s-o scot?” Acesta este un bărbat care se gândește: „Ce naiba fac eu aici? Sper să nu reușesc”. De fapt, el habar nu are ce va însemna această faptă eroică, dar presimte că nu va avea efectul dorit. Și va avea dreptate”.
Deși prezența faimosului castel Camelot era obligatorie, producătorul/coscenaristul Lionel Wigram a fost cel care a sugerat ca cea mai mare parte din acțiune să se petreacă în afara castelului, într-un mediu mai urban. Atât Wigram, cât și Ritchie au fost atrași de o versiune veche a capitalei Angliei: Londra romană, pe atunci numită Londinium.
Wigram spune: „Au existat multe versiuni diferite și deosebite ale mitului regelui Arthur, acesta având diferite povești de origine, de la războinic celtic și până la centurion roman. Mitul a continuat să dăinuie și a fost adaptat pentru a se potrivi cerințelor fiecărei perioade în care a fost povestit. Având în vedere această tradiție bogată a interpretărilor, am considerat că, atâta timp cât păstram elementele tematice esențiale, puteam să schimbăm povestea așa cum doream noi, distrându-ne cu detaliile într-un mod în care sperăm că va fi relevant pentru publicul din ziua de astăzi”
Desigur, nicio poveste cu regele Arthur n-ar putea fi completă fără puțină magie. În loc de dragoni, totuși, realizatorii au vrut să creeze o lume mitică nouă și unică, cu „elefanți cu lungimea mai mare decât cea a unui teren de fotbal și șerpi la fel de lungi precum metrourile”, divulgă coscenaristul/producătorul Joby Harold.
Având libertatea de a altera puțin acuratețea istorică – povestea se bazează pe o legendă, la urma urmei – Harold și-a imaginat o manieră distinctă prin care să echilibreze elementele noi cu cele clasice. „Acesta nu e filmul de fantezie tipic. Astfel de pelicule sunt de obicei mai lirice, pe când acest film este mai neregulat și aspru, aceste aspecte făcându-l un peisaj de fantezie mai interesant, zic eu. Noi explorăm ideea de a crește într-o anumită manieră, pentru a descoperi că, de fapt, obârșia ta este cu totul alta. Oferim publicului timpul necesar pentru a-l cunoaște pe Arthur, dar contracarăm acest simț al realității cu elemente fantastice importante”.
Wigram spune: „Joby a vrut elemente magice brutale, a vrut creaturi imense și spectaculoase și tot soiul de componente care să distreze publicul, aruncându-l într-o aventură vizuală neașteptată și palpitantă alături de Arthur.”
Un alt aspect neconvențional este faptul că cel mai cunoscut magician al vremii, Merlin, apare foarte puțin în poveste. Producătoarea Tory Tunnell explică maniera în care personajul influențează povestea, în ciuda apariției foarte scurte. „Merlin a fost mereu cel care a adus magia în legenda lui Arthur, dar noi am vrut să creăm o perspectivă mai vastă cu privire la conceptul de magie, într-un mod nemaivăzut până acum. Imaginați-vă o poveste care să explice universul extins al lui Merlin, modul în care magii au interacționat în sfera muritorilor, inclusiv latura amenințătoare a eforturilor lor. Asta e, până la urmă, perioada medievală spusă din perspectiva lui Guy Ritchie, deci vă puteți aștepta la surprize, iar asta e mereu palpitant.”
Unul dintre pasionații de magie neagră este Vortigern, unchiul lui Arthur și regele actual, care vrea morțiș să-și păstreze tronul, indiferent de costuri. Pentru a oferi solemnitatea necesară răufăcătorului suprem, Ritchie a apelat la Jude Law, cu care a mai colaborat pentru filmele „Sherlock Holmes”, în care actorul i-a dat viață doctorului Watson.
„Am colaborat grozav pentru ambele filme,” își amintește Law, „deci când Guy m-a abordat pentru a-mi oferi rolul lui Vortigern, am fost din prima curios. El mi-a descris povestea ca fiind un mod de a analiza folclorul britanic mai mult decât istoria, iar acest personaj este un bărbat care se luptă cu circumstanțele, cu propriul ego, cu demonii interiori. Asta m-a intrigat și am așteptat cu nerăbdare să pot lucra din nou cu Guy”.
Producătorul Steve Clark-Hall, care a mai lucrat cu Ritchie la ultimele cinci filme regizate de acesta, spune că unul din cele mai interesante lucruri este modul în care Ritchie abordează personajele. „Guy este foarte consecvent când vine vorba de a crea personaje care să aibă un farmec real, indiferent dacă sunt pozitive sau negative. Pentru el a fost la fel de important ca publicul să se poată regăsi în Vortigern, nu doar în Arthur, deoarece în mijlocul acestei acțiuni epice și a monștrilor gigantici, se află dinamica fundamentală dintre cele două personaje și acțiunile pe care cei doi rivali sunt dispuși să le facă pentru a ieși învingători, acțiuni care vor trasa destinele lor și ale tuturor celorlalți. Asta face ca povestea să fie atât de convingătoare.”
În mod ironic, Vortigern nici nu s-ar afla în acest impas dacă ego-ul său și ambiția nepotolită nu l-ar fi împins să-l caute pe „regele născut”. Dacă l-ar fi lăsat pur și simplu în pace, ar mai fi aflat oare nepotul său cine este cu adevărat? După cum o mărturisește cu dragă inimă chiar Arthur, el n-a avut niciodată niciun fel de putere și nici nu și-a dorit-o. Deci când îi spune unchiului său: „Sunt aici, acum, pentru că tu – tu m-ai creat”, Arthur nu are de unde să știe cum va acționa regele actual și nici Vortigern nu poate avea încredere că Arthur va lăsa lucrurile așa cum sunt, în ciuda drepturilor sale.
„Acest Arthur nu aspiră la măreție – soarta i-o aruncă în cale”, spune Ritchie, „iar el se luptă cu ea, și cu toți cei din jur, până la final.”
Și chiar se luptă, în secvențe de acțiune intense care includ etalări spectaculoase de tras cu arcul, lupte cu săbiile, ciocniri nebunești pe aleile întunecate ale orașului și un amestec de arte marțiale și pumni. Aceste scene au fost filmate în locații uimitoare din Marea Britanie, prin Țara Galilor și Scoția, dar și pe cavernoasele platouri izolate acustic ale Warner Bros. din Leavesden, totul fiind acompaniat de o coloană sonoră vibrantă.
Totul se completează în „King Arthur: Legenda sabiei”, o poveste în care Excalibur își arată puterile și dezvăluie chemarea adevărată a unui bărbat.
