Festivalul american de film Sundace şi-a anunţat săptămâna aceasta atât nominalizările pentru ediţia din 2011, cât şi lista celor mai aşteptate filme independente ale anului viitor, care vor avea premiera mondială în cadrul festivalului. Printre acestea se numără şi Margin Call, un thriller financiar cu o distribuţie promiţătoare. Collider a preluat informaţia, alături de câteva imagini oficiale din film.
Pelicula regizorului şi scenaristului JC Chandor îi reuneşte pe Kevin Spacey, Demi Moore, Stanley Tucci, Paul Bettany, Zachary Quinto, Jeremy Irons şi Penn Badgley. Acţiunea, care se petrece într-un ritm trepidant, limitat la 24 de ore, este plasată chiar în primele faze ale crizei financiare din 2008 şi se concentrează pe un grup de personaje-cheie, angajaţi ai unei bănci de investiţii. Ajungând în posesia unor informaţii despre dezastrul economic ce urma să aibă loc, aceştia se luptă să facă faţă unei situaţii de urgenţă, examinând consecinţele morale şi personale ale fiecărei acţiuni pe care o întreprind.
Margin Call va fi proiectat în cadrul Sundance în afara competiţiei, data de lansare în cinematografele americane fiind stabilită pentru 15 aprilie 2010.