Kevin Bacon este în negocieri pentru a juca rolul principalului villain din filmul X-Men: First Class, conform Deadline, citat de Empire. El se va confrunta cu Profesorul Charles Xavier, jucat de James McAvoy, şi cu Erik Lensherr (Michael Fassbender), plus cu tinerii mutanţi care încearcă să protejeze lumea.
Chiar dacă numele villain-ului pe care îl va juca Bacon nu este cunoscut încă, o incursiune în lumea celor mai răi ticăloşi din X-Men ne face să reducem numărul posibilităţilor la şase. Astfel, Bacon ar putea intra în pielea lui Juggernaut (fratele vitreg al lui Charles Xavier, aproape invincibil, posedă o putere enormă, îşi doreşte să-l extermine cu orice preţ), sau ar putea fi Apocalypse (cel mai de temut duşman al X-Men, îşi poate manipula duşmanul, astfel încât să-l aducă de partea sa). Bacon ar putea fi şi Mister Sinister (obsedat de genetică şi mutaţii, e gata să facă orice ca să atingă perfecţiunea prin manipularea ADN-ului, de la experimente pe propriul fiu, decedat, până la colaborarea cu naziştii şi exterminarea mutanţilor). The Shadow King a luptat cu Charles Xavier, şi - până la urmă a fost învins. Dar această experienţă l-a făcut pe Xavier să creeze X-Men ca să menţină pacea în lume. E posibil ca Bacon să devină The Shadow King. Sau, poate, Proteus, care e capabil să manipuleze realitatea din jurul lui. Dacă Bacon va fi Proteus, atunci va fi nevoie şi de un actor care să-l joace pe Colossus, cel care l-a înfrânt pe Proteus. O altă variantă ar putea fi Santinelele, nişte bestii din oţel, care au omorât mai mulţi mutanţi decât orice villlain; sunt creaţia oamenilor. Bacon ar putea fi pur şi simplu un conducător al oamenilor, în lupta lor contra mutanţilor, pe care vor să-i extermine pentru că nu-i înţeleg.
Pe care dintre villainii de mai sus ţi-ar surâde să-i vezi în X-Men: First Class?

Părerea ta
Spune-ţi părereaO sa vedem oricum cu exactitate peste putin timp.
imi place kevin bacon si sper sa joace in x-men............cred ca se potriveste mai bine ca sinister sau shadow king