Keanu Reeves, la 50 de ani

de Ştefan Dobroiu în 4 Sep 2014
Interpretul unora dintre cele mai emblematice roluri a schimbat prefixul

Sunt două decenii de când Keanu Reeves este unul dintre cei mai populari actori de la Hollywood. Pe 2 septembrie, interpretul unor personaje care au salvat cu încăpăţânare lumea pe marele ecran a împlinit 50 de ani, o vârstă demnă de bilanţuri. Îi dedicăm un articol omagial, în care îţi detaliem momentele majore ale carierei şi ale vieţii celebrului actor.

Chiar dacă a dispărut din atenţie în ultima vreme, iar ultimul său film, 47 Ronin, a urcat pe locul doi într-un top al celor mai mari dezastre financiare ale Hollywood-ului (întrecut doar de Al 13-lea războinic, cu Antonio Banderas), puţini sunt actorii de la Hollywood care să fie mai apreciaţi şi iubiţi în întreaga lume decât Keanu Reeves. Intepretul lui Ted Logan, Buddha, Neo, Johnny Mnemonic, John Constantine şi Klaatu este o prezenţă la fel de vie în inimile fanilor săi şi cu siguranţă mulţi dintre cititorii Cinemagia şi-ar dori să-l revadă pe Keanu într-un super-hit cinematografic.

Născut în Beirut, Liban, Keanu Reeves are strămoşi de origine britanică, hawaiiană, chineză, irlandeză şi portugheză. Un mix de gene al cărui rezultat a fost un aspect fizic în aceeaşi măsură exotic şi imposibil de localizat, dar cât se poate de fotogenic pentru marele ecran. După o copilărie dificilă provocată de plecarea tatălui şi de mutarea familiei din Sydney la New York şi apoi Toronto, viitorul actor preferă antrenamentele la hochei studiilor, iar primul rol pe marele ecran, alături de Robe Lowe în Youngblood, al obţine tot datorită sportului.

Devine cunoscut datorită unor filme pentru adolescenţi din anii '80, iar recunoaşterea o obţine în 1991, când joacă alături de River Phoenix, cel mai bun prieten al său, în apreciatul My Own Private Idaho, film premiat la Veneţia pentru interpretarea lui Phoenix. Este începutul celebrităţii pentru Reeves, ales de Francis Ford Coppola pentru interpretarea personajului principal, Jonathan Harker, din Dracula. Mai apare în Micul Buddha, al lui Bernardo Bertolucci, dar faima mondială o obţine în 1994, în Speed, alături de pe atunci necunoscuta Sandra Bullock. AICI un articol despre Speed, unul dintre cele mai bune thrillere de acţiune ale anilor '90, şi AICI un articol aniversar pentru Sanda Bullock, care a împlinit 50 de ani pe 26 iulie.

Reeves este celebru pentru rolurile sale extrem de diferite. Adolescent zăpăcit în primii ani ai carierei, apoi erou romantic şi poliţist eficient, actorul este convingător în genuri foarte variate. În 1995 refuză un salariu de 11 milioane de dolari pentru Speed 2: Cruise Control.

După Johnny Mnemonic şi Pact cu diavolul/The Devil's Advocate, Keanu devine Neo, fără îndoială cel mai important rol al carierei, atât din punctul de vedere al popularităţii trilogiei semnate de fraţii Wachowski, cât şi din punct de vedere financiar. Cele trei filme îi vor aduce în conturi actorului o sumă estimată la peste 250 de milioane de dolari. AICI un articol despre cele mai profitabile personaje din istoria cinema-ului, top în care Neo şi Keanu ocupă locul doi.

Deşi nu dispare deloc din atenţie până la sfârşitul deceniului trecut, actorul nu mai obţine roluri la fel de populare ca marile succese ale carierei. Debutează ca regizor în 2013, cu Man of Tai Chi, film de arte marţiale primit bine de critică. Investeşte ani de zile în producţia lui 47 Ronin, un fantasy inspirat de legende japoneze. O perioadă lungă de producţie, noi scene adăugate şi un buget impresionat de promovare fac studiourile Universal să cheltuiască mai mult de 200 de milioane de dolari pentru producţie, iar încasările mondiale de 150 de milioane nu acoperă cheltuielile. The Hollywood Reporter şi Variety scriu că pierderile provocate de 47 Ronin se ridică la aproximativ 150 de milioane de dolari, o sumă ce clasează producţia pe locul doi în topul celor mai mari eşecuri de casă din toate timpurile.

Crezi că mai sunt şanse ca popularul Keanu Reeves să revină eficient în atenţie?

Foto: Mediafax Foto

Exploreaza subiecte similare:

Keanu Reeves, River Phoenix, Sandra Bullock, 47 Ronin, Man of Tai Chi, My Own Private Idaho, Speed, Speed 2: Cruise Control, Francis Ford Coppola, Bernardo Bertolucci, Johnny Mnemonic, The Devil's Advocate, dracula, Piccolo Buddha

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
saintmitz pe 4 septembrie 2014 10:04
merita amintit si Point Break ;)
crisdany75 pe 4 septembrie 2014 12:58
Actorul meu preferat! Si as mai aminti Sweet november :D :-*
JMF pe 4 septembrie 2014 16:42
Point Break, da...foarte buna interpretarea sa in acel film! Alaturi de Patrick Swayze a facut un rol exceptional! In acel film l-am si remarcat.
greeny pe 4 septembrie 2014 21:16
Si eu tot in Point break l-am vazut prima data.... impresionanta amicitia dintre el si Swayze. Bun film
GAMBITT pe 5 septembrie 2014 01:03
Sa revina in atentia studiourilor asta ii doresc ,unul din actroii anilor 90, super tare.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells