Keanu Reeves, despre John Wick 4: „Am vrut să fiu definitiv ucis, dar nu m-au ascultat”. „Lăsăm o portiță de 10% șanse să revii”

de Gloria Sauciuc în 20 Sep 2023
„Mie mi se pare corect ca John Wick să se odihnească în pace...”

Producătorul seriei John Wick, Basil Iwanyk, a declarat pentru Collider că Reeves a rugat echipa de producția să lase personajul său să moară la finalul lui John Wick: Capitolul 4. Ar fi fost corect față de Keanu Reeves, care era atât de epuizat după fiecare episod din John Wick încât nu se simțea încântat să mai facă încă unul, comentează Variety. În acest caz, se pare că producătorii nu au ținut cont de părerea actorului.

„După ce s-au derulat al doilea, apoi al treilea și după aceea cel de-al patrulea film, Keanu s-a simțit distrus din punct de vedere fizic și emoțional”, relatează Iwanyk. „La finalul fiecărui film, întodeauna spunea: `Nu mai pot din nou`, și îi dădeam dreptate. Omul devenise o epavă pentru că tot continua să facă asta. A declarat `Vreau să fiu omorât la finalul filmului`. Noi am spus: `Ei bine, să lăsăm o portiță de 10% să supraviețuiești`”, a mărturisit Iwanyk.

John Wick: Chapter 4 s-a încheiat cu aparenta moarte a lui John, după un duel în care ar fi fost eliberat de legăturile cu Înalta Masă. În cea de-a treia rundă a confruntării cu pistoale, John este rănit și pare că moare, pe treptele bisericii Sacre Coeur, în timp ce are o viziune a soției sale defuncte, Helen. Filmul sare apoi la o scenă finală cu Winston (Ian McShane) și Bowery King (Lawrence Fishburne).

Într-un interviu cu revista Empire anul acesta, regizorul Chad Stahelski a anunțat pentru prima oară că un alt final pentru celebrul film de acțiune a fost filmat și testat. În acea versiune, era clar că John Wick nu a supraviețuit duelului.

„Aveam un final diferit”, a declarat Stahelski. „Însă publicul cu care am testat filmul a preferat un final ambiguu...”

Acest final ambiguu i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă Reeves va reveni pentru un al cincilea John Wick. „Niciodată nu spune niciodată”, declara Reeves pentru Entertainment Weekly după Capitolul 4. „Am vrut să spun că nu aș face un John Wick fără Chad Stahelski. Mie mi se pare corect ca John Wick să se odihnească în pace...”

 

Exploreaza subiecte similare:

John Wick: Chapter 4, Keanu Reeves, Basil Iwanyk

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells