Kate Winslet trece pe miniseriale

de Gloria Sauciuc în 13 Feb 2010
Kate Winslet trece pe miniseriale

Reţeaua de televiziune prin cablu HBO a cumpărat proiectul de miniserial Mildred Pierce, de cinci ore, cu Kate Winslet în rol principal, pe care îl va produce împreună cu MGM, Killer Films şi John Wells Prods.

Regizorul Todd Haynes conduce această adaptare a romanului noir semnat de James M. Cain, despre o mamă singură şi femeie mândră din clasa mijlocie a Los Angeles-ului, Mildred Pierce Beragon (Winslet), care se luptă să câştige dragostea fiicei sale în timpul Marii Crize.

Haynes şi Jon Raymond sunt coautorii scenariului pentru "Mildred", a cărei producţie este semnată de Haynes, Pamela Koffler şi Christine Vachon de la Killer Films, în timp ce John Wells şi Ilene Landress sunt producători.

Castingul pentru celelalte roluri este în derulare, iar montajul va începe în aprilie la New York. Acest miniserial ar f a doua adaptare a romanului lui James M. Cain. Filmul lui Michael Curtiz din 1945 i-a adus un Oscar lui Joan Crawford pentru rolul titular.
HBO a fost ales drept favorit în cursa pentru filmul lui Haynes şi Winslet, imediat ce proiectul a apărut la orizont. Actriţa britanică tocmai a primit, anul trecut, Oscarul pentru rolul din The Reader. După debutul TV de acum 16 ani din Anglia, Winslet a adunat şase nominalizări la Oscar. În 2005, a mai apărut la TV ca actor invitat în comedia lui Ricky Gervais HBO/BBC Extras.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
adelyky pe 13 februarie 2010 20:49
can't wait:D
cetateanu pe 2 octombrie 2010 19:30
Sa vedem ce o sa iasa sunt toate premizele ca sa rezulte un produs de calitate.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells