Kate Winslet, pe HBO, în "cel mai greu proiect de la Titanic"

de Cinemagia în 18 Aug 2011
Kate Winslet, pe HBO, în "cel mai greu proiect de la Titanic"

Miniseria originală Mildred Pierce, nominalizată la 21 premii EMMY 2011, inclusiv "Cea mai bună miniserie sau film TV" şi "Cea mai bună actriţă într-o miniserie sau film TV" (Kate Winslet) va fi difuzată în fiecare luni, din 5 septembrie, începând cu ora 20:00, pe HBO.

Miniseria, cu Kate Winslet în rolul principal, dă viaţă personajului creat de James M. Cain în romanul omonim din 1941. La vremea apariţiei, romanul „Mildred Pierce” a fost considerat o noutate pentru Cain, ale cărui romane anterioare precum „The Postman Always Rings Twice” şi “Double Indemnity” erau romane poliţiste scrise la persoana întâi. Fără crime sau subiect poliţist, „Mildred Pierce” zugrăveşte într-un mod cu totul unic o femeie frumoasă, ambiţioasă, de succes şi conştientă de propria  sexualitate.

Regizorul Todd Haynes explică „Cele mai multe drame casnice se concentrează asupra personajelor feminine confruntate cu constrângeri sociale, reprimări tipice suburbiei şi vulnerabilitate. ‘Mildred Pierce’ e o excepţie”. Această dramă în cinci părţi spune povestea unei femei independente, proaspăt divorţate, ce se străduieşte să-şi facă un viitor pentru sine şi familia sa în timpul Marii Depresiuni. Povestea analizează imensul devotament al lui Mildred faţă de veşnic nemulţumita sa fiică, Veda, precum şi relaţiile complexe cu bărbaţii egoişti din viaţa ei. Haynes apreciază referinţele stilistice şi frumuseţea filmului original făcut de Michael Curtiz, care i-a adus Premiul OSCAR® lui Joan Crawford, dar se simte mai atras de relaţia dintre mamă şi fiică şi de complexitatea celor două personaje. Cel mai mult l-a fascinat locul cu totul unic pe care Veda îl ocupă în viaţa lui Mildred, care aduce foarte mult cu o poveste tragică de dragoste neîmpărtăşită.„În loc de bărbaţi sau obiecte, în viaţa lui Mildred nu există decât fiica ei, Veda. Relaţia lui Mildred cu bărbaţii e cu totul unică şi atipică pentru acele vremuri”, observă el.

Văzând filmul original în timpul facultăţii, Haynes a vrut să abordeze romanul dintr-o perspectivă proaspătă, fără a păstra în minte imaginea iconică a lui Joan Crawford. „Din nu ştiu din ce motiv m-am gândit la Kate Winslet încă de când am citit cartea” îşi aminteşte Haynes. Dat fiind că Winslet apare în fiecare scenă a filmului şi că vorbim de un scenariu de 280 de pagini în care personajul ei lipseşte din numai jumătate de pagină, termenul de „miniserie” o amuză.„Nu-i nimic ‘mini’ în povestea asta” explică actriţa. „Proiectul ăsta a fost mai greu decât tot ceea ce-am făcut de la Titanic încoace. E ca şi cum am făcut 2 filme şi jumătate în 16 săptămâni. A fost o provocare uriaşă, dar efortul a meritat. Am avut o distribuţie şi-o echipă minunată şi de cea mai înaltă clasă”.

În acestă miniserie mai joacă Guy Pearce, James LeGros, Melissa Leo, Brían F. O’Byrne şi Evan Rachel Wood, precum şi Mare Winningham,
Morgan Turner şi Hope Davis.

După acceptul lui Winslet pentru a juca rolul lui Mildred, Haynes şi producătorii săi au găsit actorii potriviţi pentru rolurile bărbaţilor din viaţa
ei. Brían F. O'Byrne joacă rolul soţului afemeiat, Bert Pierce, şi James LeGros e Wally Burgan, fostul partener de afaceri al lui Bert. Vachon declara „am avut noroc cu aceşti doi actori incredibili care au acceptat să joace în miniseria noastră”. „A fost mai greu să-l găsim pe cel mai potrivit Monty Beragon, care e şi atrăgător şi uşor şiret” continuă ea. „Faptul că am reuşit să-l obţinem pe Guy Pearce a fost o adevărată lovitură iar el şi Kate se potrivesc de minune”. Haynes declara „Guy Pearce este Monty Beragon. Nu ştiu cum a reuşit. L-am văzut transformându-se în Monty şi a fost fascinant să-l văd cum capătă acea alură de viţă nobilă a personajului. Se potriveşte de minune cu Mildred, care face parte din clasa de mijloc”.

Discutând despre alegerea actriţei pentru rolul crucial al fiicei lui Mildred, Veda, Haynes spunea „Evan Rachel Wood ne-a şocat cu capacitatea ei de a contura un personaj credibil. Rezultatul e atât de şocant încât, în retrospect, m-apucă groaza de ce s-ar fi întâmplat dacă Evan nu era Veda”.

„Evan a muncit din greu să devină o credibilă cântăreaţă de operă” explică Koffler. „Are ureche muzicală, e adevărat, dar modul în care
respiră, frazează şi foloseşte limbajul trupului e de-a dreptul identic cu al unei cântăreţe autentice”.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
girlprinceton pe 18 august 2011 18:15
Kate joaca foarte bine!:)
xerses pe 18 august 2011 19:31
Eu sper sa vad aceasta serie dar nu la HBO.
madia pe 19 august 2011 09:57
Imi place mult Kate. Abia astept sa vad miniseria.
pe 20 august 2011 23:02
Comentariu șters

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells