Jessica Biel face acum parte din trecutul romantic al actorului şi cântăreţului Justin Timberlake. După recent anunţata despărţire dintre cei doi, o altă actriţă vine să ia locul partenerei starului, Mila Kunis, scrie dailymail.co.uk.
Deşi, conform reprezentanţilor lor, Biel şi Timberlake s-au despărţit de comun acord şi în termeni amiabili, fără ca o a treia persoană să fie implicată, unele surse admit că actriţa din Lebăda neagră ar putea fi unul dintre motivele despărţirii celor doi.
Se pare că Timberlake, în vârstă de 30 de ani, este „foarte interesat” de Kunis, de mai multă vreme, iar atracţia puternică dintre cei doi a fost evidentă anul trecut pe platourile de filmare ale Friends with Benefits, o comedie în care interpretează rolurile a doi prieteni, care sunt de acord cu o relaţie intimă "fără complicaţii", dar între care se înfiripă o legătură amoroasă.
În plus, apropierea dintre Kunis şi Timberlake a fost mai mult decât prietenească la petrecerea dată după gala premiilor Screen Actors Guild de anul acesta, unde, potrivit US Weekly, starul o „urmărea cu îndrăzneală” pe Mila, ei fiind apoi „nedespărţiţi”.
Aparent, nimic nu-i mai opreşte pe cei doi să fie împreună, iar actriţa de 27 de ani, care a rupt si ea relaţia de opt ani pe care o avea cu Macaulay Culkin, are toate motivele să accepte acum o nouă combinaţie amoroasă, mai ales că îşi consideră fostul coleg din Friends With Benefits „pur şi simplu încântător, profesionist, dulce şi uimitor”, aşa cum a declarat pentru MTV.
Părerea ta
Spune-ţi părereabravo justin
pe mine daca m-ar fi chemat Lemnlac nu m-ar fi lovit bafta in asa hal..