Jurnal de Festival - Filmfest Hamburg

Filmfest Hamburg-Festivalul de Film de la Hamburg 2020 a ajuns la final! Ceremonia de închidere a avut locCinemaxx și a fost marcată prin premiera germană a filmului Nomadland.  Am participat la festival în calitate de jurnalist și translator acreditat.
 
Printre filmele care s-au făcut remarcate a fost și filmul lui Radu Jude, Tipografic Majuscul, din păcate făra prezența regizorului. Printre filmele pe care aș fi vrut să le vizionez se numără Gunda”, în regia rusului Victor Kossakovsky stabilit la Berlin, pe care îl cunoscusem cu un an în urmă la festivalul de film din El Gouna, și „Cortex” - în regia de debut al renumitului actor german Moritz Bleibtreu.  
 
Din păcate actuala ediție permite persoanelor acreditate precum mine numai o selecție de filme, mult mai redusă față de anul trecut, iar în general numai jumătate din numărul filmelor de anul trecut, din cauza pandemiei, conform directorului festivalului Albert Wiederspiel.
 
Revenind la Nomadland, această peliculă - regizată de Chloe Zhao din SUA - câștigase recent, pe 12 septembrie,  Leul de Aur la cea de-a 77-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția. În rolul principal o revedem pe Frances McDormand, ea este și producătoarea filmului. Pe actrița americană o cunoscusem la Festival de Cannes în 2015 la evenimentul organizat de Kering „Woman în Motion”, pe atunci ea îl acompania pe soțul său Joel, unul dintre renumiții frați regizori Coen, care prezidau juriul.   
 
Un film intens, care povestește despre lumea nomazilor citeam într-o revistă. Despre destinele acestori călători la alegere sau din necesitate, care în camperele sau furgonetele lor echipate, traversează America, portretizată ca țara din visul care nu se împlinește niciodată pentru ei. Și, totodată, un film filozofic despre respectul fată de natură, și care ne reamintește că noi toți suntem nomazi, trecători care ne perindăm prin această lume spre o alta. Filmul este dedicat celor care nu se mai află printre noi, și care ne asteaptă. See you soon, în curând ne vom revedea!
 
O altă premieră care a avut loc la Veneția, un film poate chiar mai emoționat și căruia CNC-ul i-a oferit cel mai mare grant, a fost realizat în co-producție minoritară cu producătorii români Cristian Nicolescu de la Digital Cube, în colaborare cu Laura Sterian și producătoarea Iancu. „Quo „vadis, Aida?“ este o co-producție impresionantă între nu mai puțin de opt țări: Bosnia și Herțegovina, Austria, Olanda, România, Germania, Polonia, Franța și Norvegia. Privind filmul ești imediat imersat în lumea Aidei, translator pentru forțele UN, care face tot ce-i este posibil pentru a își salva familia. „Quo Vadis, Aida?” este un film despre genocidul de la Srebrenica și rolul specific al femeilor care suferă de pe urma războiului. Acesta este și primul lungmetraj pe acest subiect. Jasmila Žbanić a scris scenariul acestei drame care te lasă fără suflu, și a și realizat filmul, iar în rolurile principale joacă Jasna Đuričić, Izudin Bajrović, Boris Ler, Dino Bajrović, Emir Hadžihafizbegović și Boris Isaković.
 
La fel și în impresionanta peliculă sudafricana Poppie Nongena, femeile sunt cele care suferă și care sunt lăsate să strângă rămășițele. Eroina este aici Poppie, o femeie care trebuie să supravețuiască regimului apartheid și legilor discriminatoare. Poppie slujește la o familie de albi din Kapstadt, pe propia sa familie o poate vedea numai la sfârșit de săptămână. În momentul în care soțul lui Poppie se îmbolnăvește și nu mai poate lucra se aplică o lege care o face pe Poppie să devină ilegală în propria sa țară. Realizatorul sudafrican Christiaan Olwagen portretează nu numai lupta personală a lui Poppie împotriva regimului apartheid dar și întreaga istorie a țării sale. Discriminarea negrilor era bazată legal pe faptul că aceștia nu erau cetăteni sud-africani, ci doar cetăteni ai altor state independente, create cu scopul de a „găzdui” persoane negre. S-au creat zece state autonome pentru a primi negrii care constituiau 80% din populație. Acestei populații, la fel că și lui Poppee în film, i s-a retras cetătenia sud-africană. Guvernul a forțat populația neagră să se stabilească în statele care erau create pentru ei. Un total de 3 milioane și jumătate de locuitori s-au văzut obligați să se deplaseze către acele zone. Acesta este și cazul lui Poppie, povestea este reală. În anii 70 rezistența contra Apartheidului s-a intensificat și s-a manifestat prin atacurile studenților, fiul lui Poppie li se alătură. La data de 16 iunie 1976 elevii au organizat un marș care s-a terminat foarte violent, 556 de tineri murind. Acest incident a reprezentat începutul unui val de violențe care s-a extins în toată Africa de Sud și care ulterior duce la căderea Apartheidului. În ultima secvență a filmului, Poppie nu se arată demoralizată ci militantă, ea ridică mâna în sus ca o adevărată luptătoare care poate că se află la ananghina pe moment dar care știe că într-un final va învinge!
 
În cadrul festivalului a avut loc și un colocviu despre diversitatea în industria cinematografică, iar un altul s-a ținut despre serialul Netflix Unorthodox/Neortodox. Anne Winger, inițiatoarea și producătoarea serialului a prezentat serialul în cadrul festivalului, explicănd că a fost insprirată de memoriile lui Deborah Feldman, pe care o cunoaște personal, ambele americance fiind stabilite la Berlin. Eroina serialului fuge la Berlin, părăsind comunitatea ultraortodoxă Sătmar din Booklyn, aceștia vorbesc idiș și sunt de origine din Satu Mare.  
 
 Satu Mare apare și în cadrul celei de-a 17 ediții a Săptămânii Filmului Documentar Hamburg care în acest an s-a ținut în incinta cinema-ului Metropolis, concomitent cu Filmfest Hamburg și se răstrânge la două zile, 02-03.10. În pelicula Un film dramatique realizatorul franco-american Éric Baudelaire prezintă ultimul său proiect, o clasă de elevi de la școala generală Dora Maar din suburbia Parisului rău famată Saint Denis. Cunoscănd zona, am studiat la universitatea Paris 8 din St. Denis, nu am ratat ocazia și am discutat cu realizatorul, prezent datorită unui test rapid Coronavirus efectuat la Paris, obligatoriu pentru a zbura în Germania fără a risca de a te afla timp de 5 zile în carantină. Realizatorul i-a acompaniat pe elevi pe o perioadă de 4 ani, filmănd discuțiile acestora despre rasism, inegalitate în societate, despre dezavantajele de a provenii din suburbia pariziană. Printre acești elevi se face remarcat un băiat român, foarte isteț, fluent în limba franceză, și a cărui părinți sunt originari din Satu Mare. Fiecare elev primind un aparat de filmat și putând filma la alegere în timpul liber, David Pop, acesta este numele elevului roman stabilit cu părinții la Paris, a ales să filmeze pe timpul vacanței ulița si casa părintească, alături de cea nouă construită de curănd de mama sa. Filmulețul său de debut este foarte reusit, acesta fiind de asemenea lăudat la Locarno de Chantalle Ackermann, explică Éric Baudelaire. Pelicula rulează și pe Arte și o puteți încă viziona.