Jurassic Park 4 va fi lansat în doi ani

de Cristina Grigore în 23 Iul 2012
Jurassic Park 4 va fi lansat în doi ani

Steven Spielberg anunţa anul trecut, în cadrul ComicCon, că are deja în minte povestea noului film Jurassic Park şi că aceasta va putea fi realizat în doi sau trei ani. Iată că regizorul s-a ţinut de cuvânt căci, după ce luna trecută au fost angajaţi pentru lucrul la Jurassic Park 4 scenariştii lui Rise of the Planet of the Apes, Rick Jaffa şi Amanda Silver, apar acum noi informaţii despre producţie.

Într-un interviu acordat Collider.com, producătorul Neil Marshall a confirmat faptul că se merge pe acelaşi plan, de a avea filmul în cinematografe în doi ani şi a menţionat că, având în vedere că este vorba de un „popcorn movie” lansarea va avea loc cel mai probabil în timpul verii.

Marshall a mai spus şi că noua peliculă va fi cu siguranţă un sequel şi, chiar dacă Spielberg nu se va afla în scaunul regizoral al acestuia, va fi foarte implicat în dezvoltarea lui. Conform afirmaţiilor producătorului, unul din motivele pentru care el şi Spielberg sunt atât de interesaţi de realizarea acestei a treia continuări a francizei este pentru că au acum şansa de a profita de toate noutăţile tehnologice apărute în ultimii ani.

„Asta este lucrul cel mai grozav din toată treaba asta, tehnologia a făcu recent paşi considerabili şi putem face unele chestii nemaipomenite”, a mai spus el, menţionând şi că dinozaurii nu vor fi creaţi prin intermediul graficii computerizate, deoarece efectele speciale ce îmbracă o anumită formă sunt mai realiste aşa în ochii publicului.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
africanus pe 23 iulie 2012 10:30
Oau asta da stire astept de cativa ani buni sa mai apara o informatie cat de cat plauzibila vis-a-vis de acest film, o continuare a celebrei serii de filme Jurassic Park!
AeroX pe 23 iulie 2012 21:19
da, de vreun an de zile n-am mai auzit nimic nici eu :D
Bayard pe 23 iulie 2012 14:08
Aha, daca se ocupa Steven Spielberg de noul film, la fel cum a facut si cu Terranova.... o sa fie un dezastru.
LaFox pe 23 iulie 2012 15:13
si cu siguranta va fii facut in 3D
tibzone pe 24 iulie 2012 00:55
si nu tre sa compari cu Terra nova..
alex_il_fenomeno pe 9 august 2012 20:44
de urmarit cum vor decurge toate .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells