Jupiter's Legacy, o "obsesie timp de trei ani şi jumătate"

de Ştefan Dobroiu în 6 Mai 2021
Iată ce are de spus Mark Millar despre serialul cu supereroi Jupiter's Legacy

Unul dintre cei mai cunoscuţi creatori de benzi desenate din istorie, Mark Millar (foto stânga) este omul din spatele francizelor Kick-Ass şi Kingsman, iar printre creaţiile sale se numără şi benzile desenate care au stat la baza unor superhituri de public şi critică precum Captain America: Civil War şi Logan. Din 7 mai, scoţianul îşi extinde imperiul ficţional cu Jupiter's Legacy, un serial Netflix bazat pe seria scrisă de Millar şi publicată în 2013. Prin amabilitatea Netflix, Cinemagia a participat, împreună cu jurnalişti de pe mai multe continente, la o discuţie cu Mark Millar.

Jupiter's Legacy este un serial cu supereroi ce are în centrul atenţiei echipa condusă de The Utopian (Josh Duhamel, foto centru), protectoare a omenirii timp de 90 de ani. Doar că supereroii din prima generaţie îmbătrânesc şi, când necesitatea predării ştafetei către fiii şi fiicele lor devine o certitudine, sunt nevoiţi să răspundă la o întrebare dificilă: sunt moştenitorii lor pregătiţi să preia gigantica responsabilitate?

Care au fost ambiţiile tale legate de Jupiter's Legacy? Sperai la lansarea unei francize, la un competitor pentru The Avengers?
Mark Millar: Planul meu iniţial era supersimplu: să creez cea mai mare şi bună echipă de supereroi. E chiar amuzant, pentru că am scris asta pe prima pagină atunci când m-am apucat de lucru. Ce rost are să te pui pe treabă dacă nu poţi oferi ceva ce nu s-a mai făcut vreodată? Voiam să ofer ceva de sine-stătător, o poveste care să nu se piardă în multe direcţii şi care să nu facă publicul să creadă că trebuie să fie la curent cu zeci de alte poveşti pentru a înţelege ce se întâmplă. Ceva ca Stăpânul Inelelor sau Războiul Stelelor, atunci când au apărut prima oară şi reprezentau o poveste unică. Un alt exemplu bun ar fi Urzeala tronurilor. Voiam să fac o poveste care începe într-un loc şi se termină în altul şi simt că am realizat asta, îmi place la nebunie cum serialul se achită de asta.

Serialele oferă timpul necesar pentru a explora mai în detaliu istoria şi motivaţiile personajelor. A fost ăsta un scop în ecranizarea lui Jupiter's Legacy? A fost o necesitate pentru tine?
Categoric. Asta e frumuseţea ecranizărilor. De exemplu originea lui Spider-Man în benzile desenate ocupă doar 16 pagini, dar aceste 16 pagini ecranizate de Sam Raimi au devenit un film de două ore! Pe ecran trebuie să faci personajele mai complexe, multidimensionale, mai ales în serialele de televiziune, unde petreci mult mai mult timp alături de ele. A fost de fapt ideea lui Steven S. DeKnight [cineast şi scenarist cunoscut pentru Smallville, Spartacus şi Daredevil, printre altele], el a fost prima mea alegere şi mi-a zis într-o zi: "Ce-ar fi să luăm câteva pagini din numărul 4 al seriei şi să le acordăm mai multă atenţie?". Şi iată cum doar câteva pagini au devenit câteva episoade. A fost o idee genială. Mi-am adus aminte şi de când voiam să ecranizez Jupiter's Legacy într-un film şi aceleaşi pagini ar fi devenit doar primele cinci minute din acel film!

Acum sunt tot felul de producţii cu supereroi destinate spectatorilor adulţi. Ţi-e teamă că Jupiter's Legacy va fi comparat cu The Boys, de exemplu?
Absolut deloc, pentru că tonul e foarte diferit. The Boys este unul din serialele mele preferate şi e creaţia unora din cei mai vechi prieteni ai mei din industrie, Garth Ennis şi Darick Robertson. Pe Garth îl cunosc de când aveam doar 19 ani şi am început să lucrăm amândoi la doar câteva săptămâni distanţă. Dar The Boys este o comedie, o comedie ireverenţioasă, în timp ce Jupiter's Legacy este mai sincer, are ceva din The Godfather şi Once Upon a Time in America.

Toate serialele cu supereroi au ceva al lor, mă gândesc de exemplu la The Flash şi Supergirl. Cred că mai degrabă filmele Marvel sunt mai asemănătoare unul cu altele decât serialele destinate publicului adult. Mulţi vorbesc despre aşa-zisa omniprezenţă a producţiilor cu supereroi, dar aş spune că în ultimii doi ar trebui să vorbim de o penurie a genului. Din cauza pandemiei şi a pauzei de premiere Marvel, aproape că nu s-au mai lansat producţii de gen, ceea ce mi se pare foarte bizar. Îmi place la nebunie genul şi aştept cu disperare să văd noi producţii.

Atât de multe din creaţiile tale au fost ecranizate. A fost diferit procesul de această dată?
A fost un proces foarte diferit, aş spune. Fiecare proiect este diferit în felul său, dar poate ştiţi că eu şi soţia mea am vândut Millarworld [compania prin care Mark Millar şi-a lansat multe din creaţii] către Netflix în 2017. Eu sunt preşedintele companiei, iar soţia mea este CEO, ceea ce înseamnă că am fost parte în discuţie încă de la început şi am avut un cuvânt de spus asupra fiecărei decizii. [Jupiter's Legacy] A fost obsesia mea timp de trei ani şi jumătate. Colaborările mele cu Marvel sunt deţinute de Marvel şi desigur că nu am fost implicat în proces la fel de mult, de exemplu am văzut [Captain America:]Civil War abia când s-a lansat. De această dată am avut o influenţă incomparabil mai mare şi le mulţumesc celor de la Netflix pentru asta.

Jupiter's Legacy poate fi interpretat şi ca un comentariu social. Crezi că societatea are de suferit în prezent din cauza lipsei unui anumit cod? Mă gândesc şi la puterea unor megacorporaţii precum Facebook şi Twitter şi cât de uşor se poate abuza de această putere...
Este un comentariu social, dar poate că nu comentariul la care s-ar aştepta publicul. Sunt membrul unui partid scoţian de stânga, dar de ce să bag pe gât publicului preocupările mele politice? Este o replică în primul episod când The Utopian vorbeşte cu fratele său şi spune că "oamenii nu mai sunt pregătiţi să se întâlnească la mijloc". Acela e comentariul, ideea că orice ai face, jumătate din ţară va fi întotdeauna nesatisfăcută, indiferent cine câştigă. Înainte de epoca reţelelor de socializare nu eram aşa, puteam accepta că se întâmplă lucruri cu care nu eram cu totul de acord.

Practic ăsta e miezul poveştii, pe lângă conflictul dintre generaţii. Cei bătrâni sunt cât de cât mulţumiţi cu lumea lor şi o apără, în timp ce tinerii vor să moştenească o lume mai bună. Şi faza e că atât unii cât şi alţii au dreptate şi se înşeală în egală măsură. Despre asta e serialul, despre faptul că oamenii nu mai pot ajunge la un compromis şi despre ororile care se întâmplă drept consecinţă.

Exploreaza subiecte similare:

Jupiter's Legacy, Mark Millar, josh duhamel, Sam Raimi, Steven S. DeKnight, Logan, Captain America: Civil War

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells