Jupiter Ascending, de vineri pe ecrane

5 Feb 2015
SF-ul fraţilor Wachowski se lansează inclusiv în formatul IMAX 3D

Channing Tatum şi Mila Kunis formează pentru prima dată un cuplu pe marile ecrane în Ascensiunea lui Jupiter, o aventură SF de proporţii epice, realizată de Lana şi Andy Wachowski şi produsă de Warner Bros. Pictures. Filmul care are premiera în 3D şi IMAX 3D pe 6 februarie.

Jupiter Jones (Kunis) s-a născut sub o stea norocoasă, la care acum doar visează. E convinsă că va avea un destin spectaculos care va trece dincolo de astre, dar realitatea crudă îi aminteşte mereu că e o simplă menajeră, fără pic de noroc în dragoste. Doar atunci când Caine (Tatum), un fost militar extrem de bine antrenat, porneşte în căutarea sa, Jupiter începe să-şi dea seama că visele ei vor deveni în curând realitate. Codul ei genetic o face următoarea pe lista unei moşteniri extraordinare, fapt ce ar putea altera echilibrul universului. 

De pe străzile din Chicago spre cele mai îndepărtate galaxii, filmul Ascensiunea lui Jupiter este scris şi regizat de fraţii Wachowski. Producătorul premiat Grant Hill cu care lucrează de la trilogia Matrix până în prezent, produce filmul împreună cu aceştia. Roberto Malerba şi Bruce Berman sunt producători executivi.

Channing Tatum (Mike Meseriaşu') şi Mila Kunis (Grozavul şi Puternicul Oz) joacă rolurile principale alături de o distribuţie care îi mai include pe Sean Bean (trilogia Stăpânul Inelelor), Eddie Redmayne (Mizerabilii), Douglas Booth (Noah), Tuppence Middleton (filmul TV Femeia dispărută), Doona Bae (Atlasul norilor), James D'Arcy (Hitchcock) şi Tim Pigott-Smith (Alice în Ţara Minunilor).

În spatele camerelor găsim echipa clasică a celor doi Wachowski, care a lucrat recent cu ei la Atlasul norilor. Între ei sunt: directorul de imagine laureat al Premiului Oscar John Toll (Inimă neînfricată, Legendele toamnei), production designerul Hugh Bateup, editorul Alexander Berner, creatorul de costume Kym Barrett şi stilistul pentru machiaj şi coafură Jeremy Woodhead. Muzica este compusă de laureatul Premiului Oscar Michael Giacchino (Deasupra tuturor).

Ascensiunea lui Jupiter prezintă efecte speciale de ultimă generaţie care au devenit marca filmelor Warchowski. Dan Glass (Batman – Începuturi, Atlasul norilor) este supervizor pentru efecte vizuale, un post pe care l-a ocupa la producţiile Warchowski de la Trilogia Matrix. În plus John Gaeta, laureatul Premiului Oscar, care a lucrat la Matrix, contribuie şi de data aceasta la crearea efectelor vizuale.

Ascensiunea lui Jupiter este o producţie Warner Bros Pictures, în asociaţie cu Village Roadshow Pictures şi cu Anarchos Productions, care are premiera pe 6 februarie. Filmul este distribuit de Warner Bros Pictures, o companie a Warner Brost Entertainment şi în unele teritorii de Village Roadshow Pictures.

Exploreaza subiecte similare:

Jupiter Ascending, Mila Kunis, Channing Tatum

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells