June Squibb, „o mamă nestăpânită, necontrolată, plină de dorinţe” în filmul Nebraska

de Cinemagia în 16 Mar 2014
Nebraska, cu şase nominalizări la Oscar, rulează în premieră la cinema

Nebraska pare a fi o poveste tată-fiu, dar persoana care generează cele mai importante secvenţe este de fapt o femeie – atunci când June Squibb preia limba ascuţită şi sarcasmele lui Kate Grant, dar şi puterea ei, ca mamă şi soţie devotată, de a face faţă tuturor bunelor şi relelor.

Anterior, actriţa născută în Illinois şi-a făcut debutul în Alice, de Woody Allen, şi a interpretat-o pe soţia lui Jack Nicholson din filmul lui Alexander Payne, About Schmidt. Dar acest rol este cu totul diferit. Şi totuşi Squibb susţine că a intrat în rol încă de la audiţia pe care a dat-o trimiţând o înregistrare pe bandă video. „Nu ştiu dacă asta a constituit un şoc sau o surpriză pentru Alexander, dar am ştiut de la început cine e personajul ăsta, iar el cred că şi-a dat seama de asta din înregistrarea pe care i-am trimis-o”, spune Squibb.

„Ea nu aruncă doar cuvinte goale, ci e convinsă de ceea ce spune şi nu e deloc o femeie falsă”, adaugă actriţa.

 „June s-a confundat cu această mamă nestăpânită, necontrolată, plină de dorinţe şi păreri personale şi a făcut o treabă foarte bună”, concluzionează producătorul Ron Yerxa...

Squibb s-a bucurat mult de faptul că personajul său, Kate, este deschisă şi directă. „Ea nu are niciun auto-control”, se gândeşte ea. „Cuvintele îi ies din gură deîndată ce îi trec prin cap. Ea ştie prea bine cine este ea, cine este soţul ei şi cine sunt fiii ei, iar asta o defineşte foarte bine. Iar eu o iubesc foarte mult. E haioasă, îşi protejează familia şi e o persoană formidabilă”.

Pe platoul de filmare, portretul femeii care spune lucrurilor pe nume, chiar dacă asta pare nepoliticos, s-a conturat în cursul colaborării dintre Squibb şi Payne. „Noi avem o relaţie ca un dans, pentru că el mă lasă să mă mişc în direcţia pe care o consider potrivită după care începe să ajusteze şi să-mi dea fel de fel de idei pe care să le încorporez în interpretarea personajului. Îmi amintesc că făcea la fel şi când am lucrat la filmul Schmidt, dar de data asta am lucrat mai mult împreună, ceea ce mi s-a părut extrem de emoţionant şi interesant”.

Rezultatele pe care le-au obţinut au încântat întreaga echipă. „June s-a confundat cu această mamă nestăpânită, necontrolată, plină de dorinţe şi păreri personale şi a făcut o treabă foarte bună”, concluzionează producătorul Ron Yerxa.

June Squibb (Kate Grant) a apărut în About Schmidt în rolul soţiei lui Jack Nicholson, Helen, şi în Welcome to Mooseport cu Ray Romano şi Gene Hackman.  Printre alte filme sale se numără: In and Out, Scent of a Woman sau Far From Heaven.   Filmele independente în care a apărut include titluri ca: Atlas Shrugged, Part I, Just Add Water, The Man Who Shook The Hand şi Would You Rather.

Apariţiile ei la televiziune includ rolurile din Ghost Whisperer, The Young and the Restless, Judging Amy şi The Bill Engvall Show.  Ea a avut apariţii de „guest star” în producţii cum ar fi: Cold Case, Castle, The Middle, Two and a Half Men, Curb Your Enthusiasm şi House.

Exploreaza subiecte similare:

Nebraska, June Squibb

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 5 aprilie 2014 18:04
S-a descurcat ireprosabil...Cred ca merita mai multa atentie din partea criticilor de film.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells