Jon Favreau revine ca actor în Iron Man 3

de Cristina Grigore în 26 Mai 2012
Jon Favreau revine ca actor în Iron Man 3

A regizat primele două filme Iron Man, însă pentru a treia parte a aventurilor supereroului i-a cedat locul lui Shane Black (Kiss Kiss Bang Bang). Jon Favreau rămâne însă foarte aproape de franciza pe care o dezvoltat-o prin rolul lui Happy Hogan, pe care îl va relua şi în cea de-a treia parte a acesteia, scrie The Hollywood Reporter.

Descris în benzile desenate drept un fost boxer care obişnuia mai degrabă să piardă luptele în care se angaja, Hogan este ales de Tony Stark drept şoferul şi garda sa de corp. Personajul, interpretat tot de Favreau, are o sumară apariţie în primul film Iron Man, pentru ca în cel de-al doilea film partitura sa să fie ceva mai consistentă.

momentan, nu se ştie cât de extinsă va fi partitura lui Favreau în Iron Man 3. Din distribuţia filmului mai fac parte Gwyneth Paltrow (în rolul lui Pepper Pots), Rebecca Hall, Guy Pearce, Ben Kingsley (antagonistul principal), James Badge Dale şi Ashley Hamilton (drept Firepower, un villain secundar).

Pelicula a început filmările săptămâna aceasta şi va debuta pe marile ecrane în luna mai a anului viitor.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
co_daniel pe 26 mai 2012 14:06
pai se putea sa lipseasca el de pe marele ecran, mai ales ca este producator executiv la iron man ? asa ii mai vin niste bani in buzunar.
xerses pe 26 mai 2012 20:49
Bine.Ma bucura si astept sa vad pe ce rol va juca.
cristi23 pe 27 mai 2012 16:15
ii sta bine in rolul soferului.........aduce un plus de umor
alex_il_fenomeno pe 13 iunie 2012 14:18
o veste buna , pentru ca este un actor excelent !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells