Johnny Depp, plin de sange la Venetia

de Stefan Dobroiu în 1 Sep 2007
Johnny Depp, plin de sange la Venetia

Johnny Depp va veni la Venetia pentru a-i da premiul pentru intreaga cariera regizorului Tim Burton. Miercuri vor fi prezentate si primele imagini din filmul Sweeney Todd, a sasea colaborare a lui Depp cu Burton. Si pazea, o sa curga ceva sange pe ecran, pentru ca filmul este povestea unui barbat care cauta sa se razbune pe cei care i-au ucis familia, in tenebroasa atmosfera a Londrei victoriene. Acum doi ani, Burton venea in laguna pentru a prezenta Corpse Bride, sumbra animatie care a impresionat atat publicul, cat si specialistii. Pentru a redescoperi o parte din uimitoarele creatii ale regizorului, in cadrul Zilei Tim Burton va fi prezentata versiunea in noua tehnologie Disney Digital 3D a filmului The Nightmare Before Christmas. La vizionare va fi prezent si Johnny Depp, care colaboreaza pentru a sasea ora la Sweeney Todd cu Tim Burton, actorul figurand pana acum in distributia filmelor Charlie si fabrica de ciocolata, Corpse Bride, Sleepy Hollow, Ed Wood si Edward Maini de foarfece, care il transforma pe Depp acum 18 ani intr-un star international (alaturi de aproape uitata Winona Ryder). Sweeney Todd este ecranizarea muzicalului omonim din 1979, celebru pentru atmosfera sa sumbra (pana la urma este vorba de un criminal in serie), care i-a adus nu mai putin de opt premii Tony (echivalentul Oscarului pentru piesele de pe Broadway). Filmul va fi lansat pe 21 decembrie in Statele Unite, iar Romania va trebui sa astepte pana pe 1 februarie pentru a-l vedea pe marile ecrane. Scris de Stephen Sondheim si Hugh Wheeler, Sweeney Todd-muzicalul spune povestea lui Sweeney Todd, un barbat care se intoarce in Londra victoriana pentru a se razbuna pe cei care i-au distrus familia. El este ajutat de malefica doamna Lovett, interpretata de nimeni alta decat Helena Bonham Carter, partenera de viata a regizorului.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells