Cei care-şi puseseră speranţe în revenirea lui McTiernan, după mai bine de şapte ani de la ultimul film regizat, vor mai avea de aşteptat. Conform Deadline, regizorul a fost condamnat de un judecător federal la un an de închisoare pentru declaraţii false date în timpul anchetei FBI în cazul Pellicano şi pentru sperjur în timpul unei înfăţişări.
Totul a început în 2006, când Anthony Pellicano, un detectiv privat ale cărui servicii erau preferate de multe vedete de la Hollywood, a fost acuzat de ascultări ilegale de convorbiri şi extorcare, iar în 2008 a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Printre clienţii săi s-au numărat Steven Seagal, Chris Rock, Ron Meyer (preşedintele Universal Studios) sau Freddy DeMann (fost manager al Madonnei), iar printre cei „ascultaţi” ilegal de Pellicano s-ar regăsi Tom Cruise, Sylvester Stallone şi Elizabeth Hurley.
John McTiernan, regizorul unor filme ca Predator, Die Hard şi The Hunt for Red October, a apelat la serviciile lui Pellicano în 2002 pentru interceptarea convorbirilor unui producător. În timpul investigaţiei din 2006, McTiernan i-a minţit pe investigatorii FBI în legătură cu implicarea sa în acest caz, iar mai târziu a comis sperjur în faţa unui judecător în timpul procesului său. Momentan, regizorul este eliberat pe cauţiune până la recurs, dar soarta proiectelor sale aflate în desfăşurare, Shrapnel şi The Camel Wars pare destul de sumbră.

Părerea ta
Spune-ţi părerea