Noile detalii despre filmul lui Roman Polanski, God of Carnage, nu sunt multe, dar sunt importante. Se pare că rolul lui Matt Dillon a fost preluat de John C. Reilly, din cauza unei bizare neînţelegeri cu producătorii filmului, în care, conform Slashfilm, Dillon nici nu ştiuse că a fost distribuit. Nici o modificare, însă, în notorietatea distribuţiei, înlocuitorul fiind tot un actor nominalizat la Oscar.
Scenariul, adaptat după piesa de succes a Yasminei Reza, îi va avea în centru pe Kate Winslet şi Christoph Waltz, pe de o parte, şi John C. Reilly şi Jodie Foster de cealaltă, două cupluri ce vor transforma o simplă şi civilizată discuţie ce trebuia să aibă loc pe marginea unei probleme legate de copiii lor, într-o ceartă de proporţii.
Chiar dacă înlocuitorul lui Dillon are mai mult comedii la activ, el şi-a demonstrat versatilitatea în unele din filmele sale, aducând cu succes accente dramatice interpretării sale acolo unde rolul o cerea (Magnolia). Rolul din God of Carnage nu ar trebui să îi ridice dificultăţi lui Reilly, însă ne vom convinge de asta la apariţia filmului, a cărui dată de lansare este încă incertă.
Roman Polanski va începe filmările la noua sa producţie în Paris, la începutul anului viitor.
