Johansson vrea un film doar cu supereroinele Marvel, un grup „exploziv și de neoprit”

de Cristina Grigore în 15 Oct 2019
Ideea a fost deja adusă în atenția lui Kevin Feige, președintele Marvel

Într-un interviu de promovare a lui Jojo Rabbit, noul său film, actrița Scarlett Johansson a vorbit despre o peliculă care să reunească supereroinele Marvel, scrie people.com. Este o idee pe care au avansat-o mai multe staruri feminine ale MCU și pe care vrea să o vadă dusă la îndeplinire și interpreta lui Black Widow, chiar dacă este incertă includerea personajului său într-un astfel de proiect (Black Widow a trecut în neființă în Avengers: Endgame).

Nu știu ce viitor am eu în acea lume. E clar că este unul destul de neclar pentru personajul meu. Acest grup de actrițe este însă unul incredibil de puternic; împreună devin un grup exploziv și de neoprit”, a menționat actrița.

Și Brie Larson vorbea săptămâna trecută despre un astfel de film. Ea a dezvăluit că ideea i-a fost propusă președintelui Marvel, Kevin Feige, și se așteaptă acum un răspuns de la acesta.

Până la o reuniune a supereroinelor Marvel pe marele ecran, le putem vedea pe unele dintre ele aduse în prim plan în viitoarele producții ale companiei – Black Widow a primit un film de sine stătător, ce se va lansa în mai 2020, Scarlet Witch (Elizabeth Olsen) va apărea în serialul Disney+ WandaVision, iar fosta iubită a lui Thor, Jane Foster (Natalie Portman), trece în locul acestuia în Thor Love and Thunder, cu lansarea pe 5 noiembrie 2021.

Exploreaza subiecte similare:

Jojo Rabbit, Scarlett Johansson, Avengers: Endgame, Brie Larson, Kevin Feige, Black Widow, Thor: Love and Thunder, Elizabeth Olsen, Natalie Portman

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells