Joe Manganiello ar putea fi Deathstroke în Suicide Squad

de Cristina Grigore în 13 Mar 2015
Jason Clarke (din viitorul Terminator: Genisys), dar şi Joel Kinnaman (RoboCop) au fost iniţial vizaţi pentru rol

Starul lui True Blood şi Magic Mike, Joe Manganiello, este actorul vizat de către mai marii Warner Bros. pentru rolul lui Deadstroke din Suicide Squad, anunţă CinemaBlend.com. Partitura în cauză a fost oferită iniţial lui Jason Clarke (din viitorul Terminator: Genisys), care a refuzat-o din cauza unor suprapuneri în orarul de lucru, apoi lui Joel Kinnaman (RoboCop), care, deşi a susţinut o probă pentru rol, a fost ulterior ales să îl înfăţişeze pe Rick Flagg, unul dintre membrii Suicide Squad.

Slade Wilson, cunoscut drept Deathstroke sau Terminator, este un asasin plătit. Potrivit surselor citate de ComicBookMovie.com, personajul va fi una dintre figurile proeminente din film, un antagonist care nu se mai bazează pe abilităţi supranaturale, ca în benzile desenate, ci pe costumul său ultra high-tech, care îl face aproape invincibil. Este înarmat până-n dinţi, cu arme albe, dar şi cu arme de foc.  Membrii Suicide Squad vor găsi în el un inamic extraordinar de puternic, iar una dintre scenele filmului se anunţă cu adevărat explozivă în ce priveşte confruntarea celor două părţi. Personajul a apărut pe micul ecran în serialele Arrow şi Smallville.

Will Smith, Viola Davis, Jared Leto, Margot Robbie şi Jai Courtney fac şi ei parte din distribuţia lui Suicide Squad. Filmul este programat pentru lansare în vara lui 2016.

Exploreaza subiecte similare:

Joe Manganiello, Suicide Squad

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 13 martie 2015 09:53
de abia astept sa apara Suicide Squad , sunt sigur ca va fi spectaculos mai ales cu o asemenea distributie si personaje ;)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells