Carey Mulligan, britanica nominalizată la Oscar pentru O lecţie de viaţă, ar putea juca într-un film scris de Wentworth Miller, actorul principalul din serialul Prison Break. Titlul filmului este Stoker, iar producătorul Fox Searchlight se gândeşte la nimeni alta decât Jodie Foster pentru unul din rolurile principale.
Filmul spune povestea unei adolescente excentrice (am văzut-o deja pe actriţa de 25 interpretând o tânără de 16, deci diferenţa de vârstă n-ar fi o problemă) care se apropie de unchiul ei înstrăinat după ce îi moare tatăl. În acest moment nu se ştie cine îl va interpreta pe unchi şi nici ce rol ar putea juca Jodie Foster.
Pentru cei care se miră că un scenariu scris de Wentworth Miller a atras atenţia celor de la Fox Searchlight, un studio specializat pe filme arthouse, trebuie precizat că actorul nu este doar deţinutul tatuat din Prison Break, ci şi un licenţiat în literatură engleză al prestigioasei universităţi Princeton.
Nu se ştie încotro o va lua cariera de scenarist a lui Miller, dar cert este că la jumătatea lui septembrie îl vei putea vedea în Resident Evil: Afterlife.

Părerea ta
Spune-ţi părerea