Jocul e despre un tânăr, Daniel Garner, căsătorit şi fericit, care moare într-un accident împreună cu soţia lui. Aceasta ajunge în paradis, însă Daniel rămâne în Purgatoriu: acolo întâlneşte un complice, de la care află că pentru a ajunge în paradis trebuie să îndeplinească nişte sarcini: să ucidă patru din generalii lui Lucifer, pentru a preveni o confruntare între paradis şi iad, deoarece Lucifer a pregătit deja o armată care se îndreaptă spre rai trecând prin purgatoriu. Daniel acceptă, şi trece prin mai multe episoade ale istoriei, plasate din antichitate şi până la ora actuală: Babilonul antic, Europa Medievală şi Cruciadele, secolul XIX, secolul XX. În Purgatoriu, Daniel se întâlneşte cu o misterioasă femeie, Eva, care pare să fie personajul biblic, fără ca să poată afla de ce se află el însuşi acolo. În cele din urmă, după ce îi ucide pe cei patru generali, Daniel se află în faţa lui Lucifer însuşi care o ia înapoi în iad pe Eva, dându-i însă protagonistului posibilitatea de a merge în paradis. Posibilitate pe care Daniel,o refuză, ştiind că mai are o sarcină de îndeplinit. Pe 1 august 2007, firma de producţie Guy Walks Into a Bar a anunţat achiziţionarea drepturilor de producţie pentru Painkiller. Jon Berg si Todd Komarnicki (Elf, Out of Time) vor fi producători. De 4 ani, însă, proiectul nu a demarat.
Părerea ta
Spune-ţi părereaGloria, stim deja un dicton "cheesy": "viata e o scena si noi suntem actorii ei". Oricat de profund ar parea, e de fapt stupid. De ce? Pentru ca scena si tot ce se petrece pe ea este inspirat din...film.
Morala: sa nu punem caruta inaintea cailor. Sau a altor animale de tractiune mai putin nobile...
Ganditi-va ce incasari uriase ar putea avea. Ar putea depasi Avatar. Sunt peste 10 milioane de playerii care joaca pe oficial pe langa milioanele de playeri care joaca pe private. + Sa nu uitam de orice om iubitor de aventura si fantasy.
Inca unul bun (dar cred ca prea complicat de realizat) ar fi fost Mortal Kombat vs DC , ar fi fost foarte bun acum ca tot apare Avengers.
Dar o piedica in productia lui este ca povestea este foarte mare si incalcita.Am citit din curiozitate pe wowwiki mai multe documentare si este o poveste foarte vasta in ceea ce priveste provenienta unor personaje si a unor evenimente.
Probabil ca cei de la blizzard au in plan o ecranizare in varianta umana a acestui film dar bugetul probabil ca va sparge orice record iar productia trebuie foarte bine pusa la punct.
Nu trebuie sa se grabeasca si bine fac.
Mass Effect
BloodRayne(Fuck you Uwe Boll)
Legacy of Kain:Defiance
God of War
Crysis
Prototype
Metro 2033
Devil may Cry
Dead Space
Gears of War
F.E.A.R
Dragon Age
Lost Planet
Assassin's Creed
Fallout
Bioshock
Heavy Rain
Darksiders(as vrea sa fie o animatie)
Mirrors Edge
Infamous
marini contra hidre
Ce sa mai vb de Asassin Creed - povestea e superba si chiar ar merita un film. Cat despre Starcraft, ceva aseamantor am vazut la Starship Troopers (primul film, ca urmatoarele doua au fost dezastru) si poate ca o combinatie cu universul Predatorilor (in rolul Protossilor) n-ar fii rea.