Paramount anunţă că următorul proiect al lui J.J. Abrams (foto) va fi un film-omagiu adus lui Steven Spielberg şi că regizorul celebru pentru Întâlnire de gradul trei şi seria Indiana Jones ar putea să colaboreze îndeaproape la noul SF.
Căci da, filmul este un SF şi se va inspira din perioada anilor '70 şi '80 din cariera regizorului oscarizat pentru Lista lui Schindler. Titlul şi subiectul sunt ţinute secrete în acest moment, dar tema se va învârti în jurul unor "oameni obişnuiţi ale căror relaţii personale sunt puse la încercare în momentul când se trezesc implicaţi în evenimente fantastice - ba chiar de pe altă lume", comentează cei de la vulture.com, blogul de media al New York Magazine.
O sursă din interiorul Paramount a declarat că noul proiect este "o interpretare a filmelor de început ale lui Spielberg, dar o interpretare făcută într-un mod personal". Totodată, sursa Vulture mai spune că vom avea de-a face cu un "anti-Avatar", Abrams plănuind să realizeze filmul "responsabil din punct de vedere fiscal". Asta ne duce imediat cu gândul la Cloverfield, produs de Abrams şi realizat cu numai 25 de milioane de dolari, dar cu încasări ce au depăşit 170 de milioane la nivel mondial.
Cu buget mic şi probabil realizat în stil Cloverfield, noul film ar putea fi gata înainte de începerea lui Star Trek 2, care ar trebui să intre în producţie cel târziu în vara lui 2011 pentru a fi gata la data premierei, deja stabilită pentru 29 iunie 2012. Asta dacă J.J. Abrams regizează continuarea, ceea ce nu a fost confirmat încă...

Părerea ta
Spune-ţi părerea