Jim Carrey nu mai suportă violenţa

de Cristina Grigore în 25 Iun 2013
Actorul a făcut referire într-o declaraţie recentă şi la scenele violente din ultimul său film, Kick-Ass 2

După ce Kick-Ass 2, unde interpretează rolul Colonelului Stars and Stripes, şi-a încheiat filmările, Jim Carrey a făcut unele declaraţii la adresa peliculei – preluate de Beyond Hollywood.com – ce nu sunt tocmai pe placul realizatorilor. Acestea au legătură cu nivelul de violenţă din film, deşi personajul său este un tip pacifist, care încearcă să dea un exemplu şi care se află în posesia unor arme fără gloanţe, pe are le afişează doar ca să intimideze.

Iată ce a spus actorul despre film: „Am început lucrul la Kick-Ass 2 cu o lună înainte ca tragedia de la Sandy Hook (o scoală elementară din Newtown,  Conjecticut) să se petreacă, iar acum conştiinţa nu îmi mai permite să suport acel nivel al violenţei. Îmi cer scuze faţă de ceilalți implicaţi în acest proiect. Nu mi-e ruşine cu el, însă unele schimbări recente au lăsat un gol în inima mea”.

Recent, Mark Millar, creatorul lui Kick-Ass , a apus în legătură cu afirmaţiile lui Carrey: „Jim este un apărător înfocat al regimului respectării armelor şi îi accept opinia şi politica, însă sunt uimit de acest anunţ subit, mai ales că nimic din ce veţi vedea în acest film nu exista acum 18 luni. Precum Jim, sunt îngrozit de violenţa din viaţa reală, dar Kick-Ass 2 nu este un documentar. Nici un actor nu a fost rănit în timpul producţiei. Până la urmă, o asemenea decizie îi aparţine, dar nu am înţeles această idee, potrivit căreia violenţa din filme duce la violenţă şi în realitate. Munca noastră de povestitori este aceea de a distra, a captiva, iar panoplia noastră de instrumente nu poate fi sabotată prin oprirea utilizării armelor în filmele de acţiune”.

Kick-Ass 2 vine în cinematografele româneşti pe 16 august.

Exploreaza subiecte similare:

Kick-Ass 2, Jim Carrey, Kick-Ass, Mark Millar

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 25 iunie 2013 20:30
Foarte buna atitudinea aceasta.
alex_il_fenomeno pe 17 iulie 2013 13:14
Daca toti ar gandi ca el ar fi ceva extraordinar.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells