Jennifer Lawrence s-a împiedicat din nou la premiera lui X-Men: Apocalypse

de Cristina Grigore în 10 Mai 2016
Actriţa a fost aproape de a recrea momentele de la Oscaruri

Premiera mondială a lui X-Men: Apocalypse, ce a avut loc ieri în capitala Marii Britanii, a oferit momente savuroase pentru participanţii la eveniment, graţie actriţei Jennifer Lawrence. Sesiunea foto şi întâlnirea cu fanii de dinaintea proiecţiei s-a făcut pe ploaie, iar câţiva paşi grăbiţi erau să o trimită pe actriţă (pentru a treia oară în cadrul unui eveniment ultra mediatizat), la podea. Norocul lui Lawrence a fost un umăr bine-plasat din apropiere, ce a salvat-o de la o scenă penibilă.

Publicaţia The Sun a notat şi cât de puşi pe glume erau James McAvoy şi Oscar Isaac, colegii de platou ai lui Lawrence din film, dar şi desele ocheade ale regizorului către rochia decupată a actriţei, despre care jurnaliştii au notat că i-a cam făcut probleme, din cauza croielii minimale din partea bustului, unde o cusătura stătea să cedeze.

Scenele în care se împiedică sunt deja considerate o „marcă” a actriţei de 25 de ani, surprinsă de două ori la Oscaruri „îngenuncheată” de pantofii cu toc înalt. Prima dată în 2013, când urca scările scenei pentru a-şi primi Oscarul pentru Silver Linigs Playbook şi a doua oară pe covorul roşu, în 2014. Momentele au generat o mulţime de comentarii în presă şi pe conturile de socializare.

Lawrence a fost însoţită la premiera lui X-Men: Apocalypse de Sophia Turner, Olivia Munn, Alexandra Shipp, Ben Hardy, scenaristul şi producătorul Simon Kinberg. Filmul se lansează în România pe 20 mai.

Copyright foto: Adam Gray/Karwal Tang (Getty Images).

Exploreaza subiecte similare:

Jennifer Lawrence, actor, X-Men: Apocalypse

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
andrei_andrei96 pe 29 septembrie 2016 15:12
Fan page Jennifer Lawrence Romania: https://www.facebook.com/Jennifer-Lawrence-Romania-564985610289994/

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells