Jennifer Garner, imbatabilă în Peppermint: Gustul Răzbunării

de Cinemagia în 19 Sep 2018
Thrillerul de acțiune are premiera pe marile ecrane pe 21 septembrie

Familiarizată cu scenele de acțiune, dar și cu poziția de părinte responsabil, actrița Jennifer Garner se transformă în mașinărie de ucis în căutarea dreptății, odată cu premiera filmului „Peppermint: Gustul răzbunării”, din 21 septembrie, pe marile ecrane.  

Spre deosebire de majoritatea filmelor de acțiune, „Peppermint: Gustul Răzbunării” construiește povestea în jurul unei eroine. „Mi-a plăcut enorm povestea autentică și faptul că personajul principal este feminin, semnificație căreia îmi place să îi dau importanţa cuvenită”, își amintește actrița, care a acceptat fără ezitare roul de luptătoare neînfricată, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Garner continuă: „Nu am mai interpretat până acum un personaj care să solicite nevoia viscerală de a apară și proteja familia, însă ideea este una cu care mi-a fost foarte ușor să rezonez”.  

Efortul fizic intens pe care l-a presupus pregătirea pentru rol, i-a oferit actriței ocazia de a-și reface condiția fizică de invidiat, după o pauză prelungintă de la luptele directe și cascadorii. După ani la rând în care a interpretat-o pe super-agentă Sydney Bristow în popularul serial TV „Alias” sau filmele „Elektra” și „Regatul”, Garner s-a orientat către partituri mai dramatice.

Pregătită să revină la acțiune odată cu rolul lui Riley, Jennifer a avut ocazia să își întreacă toate limitele din mai multe puncta de vedere, cea mai mare provocare fiind aceea de a combina experiența dramatică și cu cea de actor de acțiune. „N-am mai filmat o scenă de luptă de mai bine de 11 ani, o pauză extrem de lungă pentru o revenire în forță cum plănuiam, însă am avut convingerea că sunt capabilă. Antrenamentul fizic este cel care a ajutat-o pe Riley să își canalizeze disperarea și motivația emoțională din spatele răzbunării sale”, explică actrița.

După ce sistemul legal muşamalizează crimele, Riley, îndurerată şi frustrată, decide să facă singură dreptate şi pune la cale o răzbunare cu de-a dreptul sângeroasă. Cu o motivaţie personală incredibilă, se antrenează draconic timp de cinci ani atât fizic cât şi psihic pentru a deveni imbatabila. Folosindu-se de locaţii secrete subterane şi informaţii obţinute din interiorul poliţiei, aceasta reuşeşte să îi pedepsească în mod sistematic pe toţi cei consideraţi de ea vinovaţi de pierderea soţului si a copilului.

Distribuit de Vertical Entertainment, „Peppermint: Gustul Răzbunării” are premiera pe marile ecrane pe 21 septembrie.

Exploreaza subiecte similare:

Peppermint, Jennifer Garner

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells