Jason Momoa - primele comentarii despre rolul titular din Aquaman

de Cristina Grigore în 21 Oct 2014
Până de curând, actorul a fost nevoit să îşi nege implicarea în noul proiect al DC Comics/Warner Bros.

Încă de la începerea producţiei lui Batman V Superman: Dawn of Justice au existat zvonuri referitoare la apariţia în film a lui Jason Momoa (Conan the Barbarian) drept Aquaman, fie despre realizarea unui film de sine stătător cu numitul supererou, care să îl aibă în rol titular pe acelaşi actor.

Potrivit site-ului ComicBookMovie, studiourile Warner Bros au confirmat recent zvonul, cu toate că, înainte de asta, Jason Momoa s-a văzut nevoit să îşi nege implicarea în proiect. Prezent acum la convenţia fanilor de zombie, horror şi SF intitulată Walker Stalker Con, în Atlanta, actorul a putut să facă primele comentarii pe acest subiect.

Aquaman este programat să ajungă în cinematografe în 2018.

„Nu trebuie să mai păstrez tăcerea. A fost un lucru greu pentru mine”, a spus el şi a continuat „[Aquaman]este de origine polineziană, iar zeii săi sunt zei ai apelor, iar acest lucru este foarte important. Personajul meu provine dintr-o familie de mari vânători şi îl vom vedea antrenându-se cu familia sa”.

“Sunt extrem de încântat să fac parte din acest proiect. Zack Snyder este un geniu”, a mai declarat Momoa.

Exploreaza subiecte similare:

Jason Momoa, actor, Batman V Superman: Dawn of Justice

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells