James McAvoy despre Trance, ultimul film al lui Danny Boyle: ”Scenele de tortură m-au afectat”

de Cristina Grigore în 25 Mar 2013
”Toată treaba asta cu tortura nu mi-a picat prea bine. Și nu se întâmplă asta de obicei”, a declarat actorul într-un interviu

James McAvoy este protagonistul lui Trance, film al lui Danny Boyle – regizorul premiat cu Oscar pentru Slumdog Millionaire. În acest thriller polițist McAvoy  joacă rolul unui dealer de artă necinstit, care a ascuns un tablou de preț, dar a uitat unde din cauza unui incident care l-a făcut amnezic, astfel încât apelează pentru a-și aminti la un specialist în hipnoză. Filmul conține însă și câteva scene mai intense de tortură, care s-au implantat destul de adânc în memoria actorului.

”M-a afectat destul de mult. Toată treaba asta cu tortura nu mi-a picat prea bine. Și nu se întâmplă asta de obicei”, a declarat el într-un interviu acordat DigitalSpy.com.

”De obicei nu mă implic emoțional în treburile astea, îmi place să fiu acoperit de sânge și să am fața zdrobită, dar de această dată nu m-am simțit prea bine în acest rol, asta pentru câteva zile bune”, a spus el. ”Povestea începe precum un jaf în lumea artei, precum în Thomas Crown Affair, dar nu despre asta este vorba. Are pe alocuri accente de fim noir. Există o idee esențială a crimei, dar nu are legătură cu banii”.

”Personajul lui Rosario Dawson se poartă la un moment dat precum o femeie fatală, însă acest lucru nu are legătură cu blonda de gheață pe care o știm cu toții – este vorba, de fapt, despre o poveste despre emoții si suflete tulburate”, a mai explicat McAvoy.

Exploreaza subiecte similare:

James McAvoy, Danny Boyle, Slumdog Millionaire, Rosario Dawson

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Costirik pe 25 martie 2013 14:23
puteti sa ma injurati dar mie tot nu imi place James McAvoy asta:))) nu stiu de ce:)) dar recunosc ca e talentat;)
cosmin742000 pe 25 martie 2013 17:16
James Mc Avoy , asta e actor ? sau ce?
cosmin742000 pe 25 martie 2013 17:16
:)))
MikkaelWolfganger pe 25 martie 2013 19:49
Mie imi place McAvoy asta si imi place si Danny Boyle.Subiectul mi se pare , insa destul de neofertant, iar declaratia lui McAvoy este de-a dreptul amuzanta.Totusi persoanele care rad singure la glumele lor sunt mult,mult mai hilare.
alex_il_fenomeno pe 6 aprilie 2013 19:11
O reclama subtila despre film... Oricum il urmaream, si fara aceste declaratii :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells