Actorul James McAvoy ar putea juca rolul lui Bilbo Baggins in pelicula "The Hobbit", ecranizarea cartii cu acelasi nume a lui J.R.R. Tolkien, scrie Daily Express. Printre cei care ar mai putea obtine acest rol se numara Daniel Radcliffe sau Jack Black dar McAvoy este preferatul producatorilor. Pentru McAvoy acest gen de rol nu ar fi o noutate. In 2005, McAvoy a jucat in "The Chronicles of Narnia: The Lion, The Witch And The Wardrobe".
Regizorul filmului, Guillermo del Toro, a spus ca pe lista actorilor potriviti pentru rolul Bilbo Baggins se afla in acest moment doar cateva nume. Unul dintre ei este preferat.
Guillermo del Toro va fi regizorul celor doua superproductii care au la baza romanul "The Hobbit" al lui J.R.R. Tolkien, dupa cum au anuntat studiourile New Line si MGM. Primul film se doreste a fi o adaptare a celebrului roman scris in 1937 iar cel de-al doilea ar fi o adaptare a unor diverse lucrari si note ale lui Tolkien. Ar urma sa faca legatura dintre povestea hobbit-ului Bilbo si trilogia "Stapanul Inelelor". Cele doua filme vor fi turnate in acelasi timp dar vor fi lansate separat pe marile ecrane.
Părerea ta
Spune-ţi părerea