James Franco, pe care îl ştii din seria Spider-Man (foto), Milk şi The Pineapple Express şi-l vei vedea în curând în Date Night, a fost ales să interpreteze rolul principal din drama 127 Hours, regizată de Danny Boyle.
Primul film al lui Boyle de la multi-oscarizatul Slumdog Millionaire, 127 Hours va spune povestea alpinistului Aron Ralston, care a trebuit să-şi amputeze propriul braţ pentru a se elibera de sub un bolovan după aproape cinci zile de captivitate. Filmările vor începe în cursul lunii martie în munţii din statul american Utah.
Conform Production Weekly, scenariul a fost scris de colaboratorul frecvent al lui Boyle, Simon Beaufoy, şi nu conţine nici măcar un dialog în prima oră. Ralston a fost singur pe toată durata captivităţii sale accidentale, iar regizorul a declarat că nu va folosi niciun artificiu ca în Cast Away, unde personajul lui Tom Hanks "stătea de vorbă" cu Wilson, mingea de volei.
James Franco a devenit cunoscut în 2001, când rolul titular din filmul de televiziune James Dean i-a adus un Glob de Aur. Rolul din 127 Hours ar putea deveni prima şansă a lui Franco la premiile Oscar.

Părerea ta
Spune-ţi părerea