Jacqueline Bisset, la TIFF

Jacqueline Bisset, actriţa din Marea Britanie care va primi diseară Premiul special pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale, a răspuns ieri întrebărilor jurnaliştilor la Cluj-Napoca. Dezinvoltă, sinceră şi foarte modestă, Bisset a povestit despre marii regizori din cariera ei, despre probleme de familie, Hollywood, proiecte şi multe altele. Poţi vedea mai jos câteva dintre cele mai interesante răspunsuri ale actriţei.

În galeria ataşată acestui material o poţi vedea pe expresiva Bisset în şase imagini din timpul conferinţei.

Cum a fost să lucraţi cu George Cukor la Rich and Famous?
Minunat şi dificil. Dl. Cukor avea 82 de ani, avea o istorie îndelungată cu lucrul cu actriţele. Era foarte incitat de scenariul foarte bine scris, dar cred că i s-a părut destul de greu să lucreze cu mine. Am fost implicată şi în producţie şi cred că pentru el era dificil să accepte că o actriţă era implicată în orice alt mod decît în calitate de actriţă. Erau anii '80 si foarte puţine actriţe se implicau în producţie atunci. Din punct de vedere social ne împăcam foarte bine. Dar era convins că sunt maniacă, eram atât de entuziasmată şi implicată la filmări, pentru că lucrasem la acest scenariu înainte ca el să vină în proiect. Producătorul era Bill Allen şi relaţia dintre noi trei era dificilă.

George Cukor avea reputaţia că este un regizor de actriţe, dar nu era de acord cu această etichetă. Dădea şi actorilor din film multă atenţie, probabil pentru că rolurile lor nu erau chiar atât de complex. Era un personaj foarte pitoresc, nu-l speria nimic. Era ca un leu. Avea 82 de ani, dar era ca un leu puternic. Foarte autoritar. John Huston, Mario Monicelli, Comencini, regizorii în vârstă cu care am lucrat, toţi erau la fel.

Ce părere aveţi despre Cluj şi România şi cum primiţi premiul oferit de TIFF?
Sunt încântată de Cluj, mă întrebam cum va fi Clujul, România. Aveam această idee preconcepută despre ce este aici şi se pare că am avut cât de cât dreptate.

Premiile sunt daruri şi te încurajează. Eşti recunoscător pentru daruri, dar eşti mai recunoscător când cunoşti oamenii care trăiesc în această ţară şi care-ţi dau această senzaţia de căldură. A fost difil să creez senzaţia că am făcut ceva şi deşi am făcut vreo 80 de filme am foarte puţine amintiri despre ele. Mă gândesc de ce oare primesc un premiu pentru ele. Ai dubii, te întrebi când ai lucrat cu adevărat bine. Întotdeauna am fost sprijinită de echipa filmelor la care am lucrat şi asta m-a făcut să mă simt apreciată. Este foarte greu să-ţi imaginezi că aceste filme merg în toată lumea şi că lumea te cunoaşte în toate colţurile planetei.

Ca să răspund la întrebare, sunt foarte fericită. Îmi pare rău că Michael York nu este aici. Am lucrat de două ori cu el. L-a jucat pe soţul meu în Crima din Orient Express şi l-a jucat pe fostul meu iubit în filmul September. A ştiut să ridice condiţia actorului la un nivel mai elegant decât de obicei. Pur şi simplu emană calitate.

Aţi văzut filmele româneşti recente? Cum vi s-au părut?
De-abia aseară am văzut Balanţa şi am mai văzut câteva dintre filmele lui Radu Mihăileanu. Îmi pare rău să spun că nu am văzut filmele româneşti premiate. Am programul festivalului în cameră şi sunt o mulţime de subiecte fascinante, încât curiozitatea mea este acum foarte vie. Promit că am recuperez cât de curând cu filmele româneşti.

Care sunt criteriile pentru alegerea unui rol?
Chimia dintre elemente. Trebuie să aflu cine este regizorul şi aş vrea să ştiu şi operatorul, dar scenariul este primul element care contează. Dacă scenariul e bun, dar nu-mi place opera anterioară a regizorului mă mai gândesc, pentru că el trebuie să scoată din tine ce e nevoie. Când vine cineva la tine trebuie să vezi acel entuziasm necesar ca să joci în filmul lui.

Am făcut câteva filme independente, cu buget foarte mic şi mi-a făcut mare plăcere. Recent am jucat în Two Jacks, cu Sienna Miller şi Danny Huston. Am jucat-o pe Sienna Miller la o vârstă mai avansată. Este un film semi-improvizat. Şi înainte de asta am făcut o comedie cu Dennis Hopper, încă neterminat. Se cheamă The Last Film Festival, dar el a murit înainte de a-l vedea. Nu aveam idee că este bolnav. În acest moment am un rol recurent într-un serial foarte amuzant.

O amintire specială din filmul Noaptea americană?
Cunoşteam bine opera lui Truffaut şi nu-mi puteam decât imagina această experienţă, dar mi-era greu să cred că mi se va întâmpla vreodată. Eram la o petrecere, la Paris, după care am plecat la hotel. Nu erau telefoane în cameră. La miezul nopţii cineva de la hotel a bătut la uşă şi m-a chemat la telefon la recepţie. Mi s-a părut incredibil, pentru că nu ştia nimeni că sunt acolo! Bărbatul de la celălalt capăt al firului mă întreba cum mi s-a părut scenariul lui Truffaut. Timp de 20 de minute îl tot întrebam cum m-a găsit şi tot repetam că n-am primit niciun scenariu. Până la urmă m-a convins să citesc scenariul şi, sinceră să fiu, rolul meu nu m-a încântat, dar apoi mi-am zis că sunt nebună, doar era Truffaut! I-am zis agentului meu să nu care cumva să facă tâmpenii cu proiectul ăsta şi, cum bugetul era mic, să accepte orice onorariu.

După câteva săptămâni m-a căutat Truffaut întrebându-mă de nu i-am dat niciun semn! Asta se întâmplă des la Hollywood, dar şi în Europa: scenariile nu ajung la tine. Ajung într-o agenţie şi se adună acolo, iar ţie nu ţi se spune asta şi asta nu e bine.

L-aţi menţionat pe Radu Mihăileanu. Ce s-a întâmplat cu rolul din Concertul?
Da, jucam o turistă americană la Paris, care se întâlnea cu unul dintre personajele acelea nebuneşti. Radu este extraordinar. Privindu-l filmând cu actorii m-am gândit la Roman Polanski. Detaliile, precizia, energia euforică. Ulterior m-a sunat să-mi spună trist că-i pare foarte rău, dar că a stricat secvenţa cu mine pe vapor şi, cum era imposibil de refăcut, n-a putut să folosească personajul meu în film. Asta e...

Care e rolul care v-a marcat cel mai mult sau de care vă amintiţi cu cea mai mare plăcere?
The Sleepy Time Gal. E cel mai complex personaj al meu, într-un film indepenent, de Christopher Munch. Mi-a luat un an să mă pregătesc pentru acest rol. Plus că trebuia să am un accent american şi trebuie să fie lejer, nu doar orice accent american. Am trăit la Hollywood aproape 40 de ani şi pur şi simplu nu am accent american. Pentru mine e ca o limbă străină. În fiecare zi aveam căştile pe urechi, cu volumul dat la maxim, încercând să învăţ accentul. Mult timp a sunat de parcă aş fi fost cineva de pe lună. Apoi am reuşit să fac accentul, dar nu mă mai simţeam femeie! Mama mea stătea cu mine şi mă întreba ce se întâmplă, de ce ţipam cuvintele alea. Din cauza bugetului, filmările au durat 3 ani. La un moment dat am simţit că mi-a ieşit rolul şi am fost foarte fericită. Am găsit şi femeia în accentul acela american.

Cum vă descrieţi ca persoană când nu lucraţi?
Sunt intensă, energică, muncesc mult. Un iubit mi-a zis că fac totul în detaliu. Nu cred că chiar totul, dar... Sunt rapidă. Sunt prea îndrăgostită de iubire. Până la un punct am crezut că lumea nu e nimic altceva decât dragoste. Acum vreo zece ani am aflat că nu este aşa. Cred că e vorba de multe alte lucruri. Nu am copii, dacă aş fi avut aş fi zis că ei sunt prima prioritate, dar în lumea de azi cred că sunt puţin neglijaţi, ceea ce e trist, pentru că nu primesc atenţia pe care ar trebui să o aibă.

Aveţi un rol preferat în carieră?
Mi-a făcut mare plăcere s-o joc pe Ana Karenina în 1984 cu Christopher Reeve. A fost un proiect frumos, mi-a plăcut mult. Rich and Famous a fost un rol important pentru mine. A trebuit să fiu eu însămi ca să joc rolul acesta. Mi-a plăcut şi Under the Volcano. Sunt multe. Ne schimbăm, eu trec mai departe când am terminat. Nip/Tuck este rolul în care am fost surprinsă să observ că lumea m-a plăcut foarte mult. Eram o femeie îngrozitoare, implicată în traficul cu organe. Poza drept matroană, dar oamenii m-au iubit în acest rol şi chiar m-am întrebat de ce producătorii m-au ales pe mine. A fost foarte amuzant, în orice caz...

În 1977 aţi fost numită cea mai frumoasă actriţă din lume...
Era vorba doar de un jurnalist care îşi vindea articolul într-un mod foarte flatant pentru mine. Îi mulţumesc pentru asta...

Ce aţi fi fost dacă nu aţi fi fost actriţă?
Am avut un interes în arheologie, pentru lucrurile care sunt sub pământ, culturile subterane. Fratele meu adora să sape tunele şi găseam lucruri. Odată am fost foarte entuziasmaţi când am găsit ceva, dar ne-am dat seama că erau lucruri pierdute de mama şi ascunse de alţi copii. Am o atracţie către textilele vechi. Sunt obsedată de anumite forme de artă. Îmi place şi arta contemporană, dar cea mai atractivă energie o simt către lucruri concrete din trecut: vase, unelte. Le simt calde şi vii. Îmi plac culorile lor, foarte puternice, îmi place să le combin. Am multe obiecte din Mexic, India, Japonia. Foarte puţine lucuri din SUA. Menajera îmi spune că singurul lucru american din casă sunt becurile! Nu m-am simţit nicioadată doar britanică, ci din toată lumea. Sunt atrasă de multe alte culturi, am o dragoste mare şi multă empatie pentru alte culturi.

Faptul că sunteţi atât de proaspătă are legătură cu faptul că nu aţi fost căsătorită niciodată?
Merci pentru compliment. Am avut de fapt o viaţă dificilă, dar nu cred că vreţi să auziţi despre asta. Cea mai grea perioadă am avut-o la 15 ani, când mama a fost diagnosticată cu scleroză multiplă şi demenţă. A mai trăit până la 85 apoi. A fost o călătorie lungă şi dificilă, dar extraordinară, pe care nu o puteam concepe atunci când aveam 15 ani. Simt că am fost norocoasă să am experienţa asta şi în acelaşi timp o carieră. Am avut şi câţiva bărbaţi extraordinari. Dar prima mea prioritate a fost mama. Tot ce făceam atunci părea făcut în timp ce purtam un sac de 200 de kilograme în spinare. Dar treptat simţul umorului mi s-a îmbunătăţit: singura cale de a rezista este să poţi râde. Mama mea era imens de amuzantă, poate pentru că era atât de dificilă şi capricioasă. Dacă era un bărbat în cameră, devenea o rivală pentru mine şi nu aveam nicio şansă să câştig împotriva ei. Treptat am spus că asta e, asta va continua până la capăt şi că e responsabilitatea mea.

Nu ştiu ce relaţii sunt între părinţi şi copii aici, cred că aici relaţiile sunt mult mai strânse decât în Statele Unite. Toţi bărbaţii din viaţa mea au fost nevoiţi să o iubească şi pe mama. Ea flirta cu ei! Şi voia să le dea palme peste fund! Era ca un copil. În comparaţie, multe lucruri par uşoare.

Sunteţi fericită?
Da, sunt! Ultimii trei ani au fost dificili. M-am despărţit de o mare iubire a mea şi a fost greu, dar acum da, sunt fericită.

L-aţi cunoscut pe balerinul Godunov în anii '80...
Îmi plac balerinii. Aveţi o balerină fantastică, Alina (Cojocaru - n.r.). Mama mea vitregă este fotografă de balet şi Alina este preferata ei. Caut un moment să mă întâlnesc cu ea. Nu ştiu din ce parte a României vine...

Cum de nu aţi început să regizaţi film sau teatru? Aţi simţit această nevoie?
Cred că aş fi un regizor bun. Ştiu să fac pe şefa. Nu-mi place această parte din mine. Nu de asta sunt pe lume, să fiu atât de furioasă, intensă. Mă cunosc, sunt foarte pasională în ceea ce cred. Probabil că regia m-ar împinge peste o anumită limită. Ca actriţă te poţi dărui personajului, ai un sentiment de senzualitate când te laşi pradă personajului. Sunt foarte bună şi eficientă la organizare, dar nu vreau să trăiesc în această tensiune.

Vă doriţi un rol negativ? Credeţi că aţi avea mai mult succes într-un astfel de rol decât înainte?
Habar n-am. Vreau să joc pe cineva cu adevărat rău! Ar fi interesant. Singura problemă e că rolurile te afectează şi nu ştiu ce s-ar întâmpla şi până unde aş merge...