Jackman, Gyllenhaal, în căutarea dreptăţii

16 Oct 2013
Victima şi poliţistul au viziuni diferite despre dreptate în Prizonieri

O poveste emoţionantă despre importanţa familiei şi disperare, thrillerul Prizonieri vine în premieră pe marile ecrane din 18 octombrie, aducându-i în rolurile principale pe Hugh Jackman, Jake Gyllenhaal, Viola Davis şi Maria Bello, în ipostaze cutremurătoare.

„Pentru personajul meu, nu există nimic mai important decât familia. S-a pregătit să o ocrotească cu un devotement ieşit din comun. E un bărbat credincios, dar e pus în cea mai dificilă şi frustrantă situaţie imaginată vreodată. Să surprind întreaga avalanşă de trăiri, dar şi puterea de caracter cu care acesta luptă şi cu care trece peste problemele obscure din viaţa sa, a fost pentru mine o provocare imensă, de care nu m-am mai lovit până acum.”, recunoaşte actorul Hugh Jackman, când vine vorba despre rolul interpretat în Prizonieri.

Nici pentru Jake Gyllenhaal lucrurile nu au fost mai simple. „Personajul meu ascunde o întreagă istorie. Vestimentaţia, tatuajele şi singurătatea preferată sugerează asta. E dispus să intre în mintea criminalului şi să nu ţină cont de consecinţe pentru a descoperi adevărul. Mi s-a părut absolut fascinant încă de când am citit scenariul”, mărturiseşte actorul.

În filmul Prizonieri, Keller Dover (Hugh Jackman) trăieşte cele mai cumplite momente prin care poate trece un părinte. Fiica lui în vârstă de doar 6 ani şi prietena acesteia au fost răpite, iar singura pistă despre identitatea vinovaţilor nu pare să ducă nicăieri. Detectivul Loki (Jake Gyllenhaal) arestează un suspect, însă, din lipsă de probe, acesta este eliberat.

Pe măsură ce timpul trece, şansele de supravieţuire ale micuţelor scad, iar poliţia nu are nicio pistă clară. Aşadar, Dover decide să acţioneze de unul singur.

Prizonieri este distribuit de MediaPro Distribution şi poate fi văzut începând cu 18 octombrie în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureș, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Twins (Ploiești), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Cine Grand (Botoșani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Marcom (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare).

Exploreaza subiecte similare:

Prisoners, Jake Gyllenhaal, Hugh Jackman

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Tyson_Kyd pe 16 octombrie 2013 23:23
Bataia secolului !
alex_il_fenomeno pe 15 noiembrie 2013 16:24
Suna foarte bine, desi ideea este uzata in aparenta, insa cred ca vom avea destule momente neasteptate.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells