Jackie Chan, despre implicarea în The Expendables 4 şi Rush Hour 4

de Cristina Grigore în 18 Aug 2014
Actorul este dorit în aceste continuări, însă va accepta partiturile doar în anumite condiţii

Într-un interviu recent acordat celor de la DenofGeek.com, Jackie Chan a vorbit despre oferta de a face parte din distribuţia lui The Expendables 4, dar şi despre o posibilă revenire într-o continuare a lui Rush Hour. Actorul a explicat de ce nu este prea entuziasmat de niciuna dintre propuneri.

„Sly mă vrea în The Expendables 4. Am zis bine, deocamdată. Pentru că m-a mai abordat şi înainte să facă părţile a doua şi a treia, însă am refuzat. De fapt, nu am refuzat în mod direct. Am zis ‘Sly, nu putem să facem filmul doar eu şi cu tine? Fără o grămadă de alţi oameni, iar eu să apar doar cinci minute?,”, a spus Chan.

„Aşa că, dacă e să fac The Expendables 4, vreau să fiu doar eu şi cu el… Atunci ar putea fi interesant. Altfel, publicul o să fie dezamăgit”, a mai explicat starul.

Cât despre Rush Hour 4 – proiect aflat acum în vizorul producătorilor – Chan a menţionat: „În ultima vreme, sunt solicitat pentru a-mi relua partitura din Rush Hour. Am spus ‘Nu, arătaţi-mi mai întâi scenariul. Nu eu am nevoie de Rush Hour 4. Voi aveţi nevoie. Aşa că vreau să văd scenariul’. Nu vreau să fac o prostie de film doar pentru că aşa vor ei”, a mai explicat starul.  

Exploreaza subiecte similare:

Jackie Chan, actor, Rush Hour, The Expendables

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 18 august 2014 09:27
Cam pretentios Jackie in legatura cu The Expendables 4...
AndreiRegizor pe 18 august 2014 11:57
cam dam .. de parca el nu are nevoie de filme atunci sa se retraga
niko18 pe 14 septembrie 2014 16:54
\Sper sa apara si el in The Expendables 4 e un mare actor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Eugen1 pe 4 octombrie 2014 17:28
Fara ceilalti actori nu mai este la fel
Sylvester77 pe 22 noiembrie 2014 10:23
Ar putea face alt film numai ei doi. Inainte de a se afirma ca actor Chan era fan Stallone, asa ca un proiect impreuna sigur ar fi un succes.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells