Pot salva lumea cu ajutorul superputerilor ce le-au fost conferite de co-creatorul Jack Kirby, însă soarta lor a fost decisă de o judecătoare din Manhattan, New York. Potrivit informaţiilor preluate de The Wrap, aceasta a hotărât ca drepturile de proprietate asupra lui Spider-Man, Iron Man, Incredibilul Hulk şi a altor supereroi vor aparţine în continuare companiei Marvel.
În urma numeroaselor sesizări în justiţie formulate de moştenitorii lui Kirby, prin care aceştia îşi revendicau drepturile de creaţie ale personajelor desenate de tatăl lor, Marvel a iniţiat în ianuarie 2010 un proces prin care să invalideze pretenţiile ridicate de aceştia aspra eroilor din benzile desenate apărute între 1958 şi 1963.
Supereroii vizaţi erau Cei Patru Fantastici, Hulk, Thor, Spider-Man, Iron Man, personajele din X-Men şi The Avengers, Ant-Man, Nick Fury şi The Rawhide Kid, iar perioada în care urmaşii lui Kirby ar fi putut obţine drepturile de copyright s-ar fi întins din 2014 în 2019.
Judecătoarea Colleen McMahon a avut ca argument principal legea drepturilor de autor din 1909, care se aplica în cazul lui Kirby şi potrivit căreia compania Marvel este considerată autoarea şi deţinătoarea creaţiilor acestuia, deoarece personajele imaginate de el au fost realizate pe cheltuiala studiourilor. În plus, hotărâtoare pentru decizia luată a fost înţelegerea scrisă semnată de Kirby în 1972, în care acesta admitea că nu are drept de proprietate asupra creaţiilor sale realizate în cadrul Marvel.
Avocaţii familiei Kirby (compusă din soţia şi cei patru copii ai acestuia) nu au comentat până în acest moment decizia judecătoarei. Disney – compania deţinătoare a Marvel din 2009 - a emis însă un comunicat prin care îşi exprima mulţumirea vizavi de acest fapt.
Părerea ta
Spune-ţi părerea