Interviu: Nicolas Cage şi Claire Foy

Înainte de a-l vedea luptându-se cu un trimis al iadului în Drive Angry 3D (premiera românească pe 4 martie), Nicolas Cage are probleme cu vrăjitoarele în thriller-ul de epocă Anotimpul Vrăjitoarei.

În vremuri de mult uitate, într-un ţinut devastat de războaie, ultimii Cruciaţi se întorc acasă, pentru a-şi regăsi pământurile pustiite de ciumă. Cardinalul (Christopher Lee) e convins că groaznica molimă este un blestem al iadului, adus asupra oamenilor de către o vrăjitoare (Claire Foy). Ea vede slăbiciunile ascunse adânc în inimile tuturor şi ceea ce vede foloseşte împotriva lor. Behmen (Nicolas Cage), un erou al cruciadelor, şi Felson (Ron Perlman), tovarăşul său de arme, sunt aleşi să o ducă pe strania femeie la o mănăstire izolată, unde călugării, printr-un străvechi ritual, vor îndepărta blestemul.

Află de la Nicolas Cage şi Claire Foy ce experienţe au avut în timpul filmărilor:

Anotimpul vrăjitoarei îmbină mai multe genuri. Prezintă drama secolului al XIV-lea, credinţa în fiinţele supranaturale şi viaţa pe muchie de cuţit a cavalerilor. Voi cum l-aţi descrie?
Nicolas Cage: Este o sumă a tuturor lucrurilor de mai sus şi chiar mai mult de atât. În plan paralel puteţi vedea camaraderia strânsă dintre luptători şi călătoria lor periculoasă. Comparată cu un film de acţiune modern, misiunea lor este asemănătoare cu transportarea unui butoi cu nitroglicerină, care în cazul de faţă este Claire Foy - vrăjitoarea. A fost principalul motiv pentru care mi-am dorit să fac filmul, scenele pe care le am împreună cu Claire împing acţiunea dincolo de limita explicabilului.  
Claire Foy: Sunt de acord cu tot ce spune Nicolas (râde).  

Cum v-au convins personajele voastre?
C.F.: Rolul vrăjitoarei este genial. De obicei personajele feminine nu sunt atât de bine conturate, sunt ori femei fatale ori nu au deloc putere de decizie. Această fată este atât de inteligentă încât reuşeşte să îi învrăjbească pe toţi bărbaţii şi să obţină exact ce vrea. Are un talent nativ de a citi oamenii, le vede slăbiciunile şi le foloseşte împotriva lor.  
N.C.: Behmen este un idealist. El nu vrea neapărat misiunea asta, dar o acceptă pentru că ştie prea bine că dacă nu o transportă el pe vrăjitoare, Biserica îi va face un proces nedrept şi o va ucide oricum. Însă, pe drumul spre mânăstire încep să se întâmple lucruri din ce în ce mai stranii care îi arată cavalerului adevărata faţă a tinerei. Chiar şi aşa, în ciuda tuturor forţelor mistice, Behmen îşi regăseşte credinţa.  

Ştiu că ai făcut lucruri în premieră pentru acest rol, călăria şi luptele cu săbii. A fost distractiv?  
N.C.: Mai întâi de toate, a fost foarte dificil. Eu nu m-am urcat în viaţa mea pe un cal până la acest rol. Acelaşi lucru pot să îl spun şi despre mânuirea unei săbii. Dintr-un om normal, născut în California trebuia să devin un cavaler temut, şi ştiam perfect că dacă nu stăpânesc aceste două elemente nu voi da credibilitate personajului meu.  
 
Claire, şi tu ai avut un rol dificil pentru că ţi-ai petrecut tot timpul într-o cuşcă. Te-a împiedicat acest lucru în vreun fel, din punctul de vedere al interpretării?
C.F.: Cred că mai degrabă m-a ajutat. Totuşi mi s-a mai permis să ies din cuşcă, nu m-au ţinut acolo tot timpul (râde). Recunosc că am fost geloasă pe băieţi, pentru că ei se distrau când îşi galopau caii pe dealuri. Partea bună a fost că eu stăteam destul de comod pe o salteltuta şi puteam să ascund o ceaşca de ceai sub haine, în timp ce ei îngheţau toată ziua.  
 
Având în vedere perioadă istorică în care este plasat, care credeţi că este mesajul filmului?  
N.C.: Mesajul filmului rămâne la latitudinea fiecărui om, eu nu vreau să influenţez părerea nimănui. Tot ce pot să spun este că Behmen ajunge în punctul unei crize existenţiale, credinţa lui este zdruncinată de practicile religioase cumplite şi de propaganda pe care o făcea biserica.
C.F.: Privită din afară, povestea se leagă foarte mult de Dumnezeu şi diferenţa dintre biserică şi credinţa în sine. Behmen este iniţial în slujba bisericii şi în final, deşi se dezice de curentul religios, el îşi găseşte credinţa.  
N.C.: Anotimpul vrăjitoarei nu este neapărat un film religios. Este mai degrabă un film relevant pentru o anumită perioadă istorică. Deşi el arată viaţa oamenilor în secolul al XIV-lea, multe din întrebările pe care ţi le pui când vezi filmul, rămân valabile şi azi.  
 
Cât de puternică este latura înfricoşătoare a filmului?  
N.C.: Nu este un horror, dar cu siguranţă este un film care nu te lasă indiferent. Are multe momente înfricoşătoare. Eu chiar îmi doream să fac asta, să joc într-un thriller. Şi motivul este oarecum personal pentru că acesta e genul meu de film preferat.     
C.F.: Mie mi-a plăcut faptul că Anotimpul vrăjitoarei te ţine cu sufletul  la gură din primele secunde şi până la final. Tot timpul ai sentimentul că lucrurile nu vor  merge bine, că totul se poate prăbuşi.  
 
Cum ţi s-au părut locaţiile în care aţi filmat?
N.C.: Au reprezentat al doilea factor de decizie pentru mine. În momentul în care am aflat de rol, eram în New Orleans, lucram la Bad Lieutenant într-un birou mic şi încins. Eram transpirat tot din cap până în picioare, nervos  şi visam cu ochii deschişi la o pădure răcoroasă undeva în Europa. În scurt timp, mi s-a adeverit visul, va daţi seama că eram în al noulea cer. Am fost recunoscător în fiecare clipă pentru locaţiile de vis în care am filmat.  
C.F.: Peisajele sunt de nedescris. Au fost momente în care urcam cu maşinile pe munte şi vedeam că pantele sunt aproape perpendiculare pe sol. Nu ai asemenea experienţe prea des.