Îndrăgitul cuplu din Eu când vreau să fluier, fluier - George Piştereanu şi Ada Condeescu - revine cu aceeaşi chimie prin care ne cucerea anterior, pentru filmul Loverboy, în premieră din 7 octombrie. Personajele trec prin experienţe intense, iar regizorul Cătălin Mitulescu încearcă să jongleze eficient cu tensiunea exterioară, a situaţiilor, şi cu cea interioară. Povestea, bazată pe cazuri reale, este a lui Luca (Piştereanu), care se ocupă cu traficul de carne vie. Cucereşte fete, apoi le plasează unei reţele de proxeneţi. Asta până când o întâlneşte pe Veli (Condeescu), de care se îndrăgosteşte. Lipsa banilor şi o datorie care trebuie plătită numaidecât, îi pune pe cei doi într-o situaţie fără cale de întoarcere. Iată un interviu cu protagonişii filmului şi cu regizorul Cătălin Mitulescu.
1. Atât în Eu când vreau să fluier, fluier cât şi în Loverboy regizorii jonglează foarte bine cu tensiunea exterioară şi cu cea pe care personajele o trăiesc. Ne poţi vorbi în cazul ambelor filme despre raportul dintre cele două tipuri de tensiuni?
Ada Condeescu: La Fluier îmi luam pentru tensiunea interioară resursele din exterior, aveam fizicalitate foarte multă, care ajuta la partea de tensiune. În Loverboy resursele trebuiau folosite din interior în exterior. Am avut foarte multe discuţii cu Cătălin [Mitulescu - n.red.] despre rol şi despre cum sunt fetele astea şi atunci am reuşit să-mi aşez foarte bine nişte lucruri pe care apoi să le conduc spre exterior, dar apoi să fie din nou reţinute, au avut un traseu ciudat. E o diferenţă foarte mare între cele două filme, ca lucru al meu, ca actor. Ca gândire, ca metodă de lucru. Am încercat să închidem chimia pe care o aveam în Fluier..., ca să redescoperim altceva şi să ajungem în altă parte. Alte nuanţe, alte trăiri, să transmitem altceva.
- 2. L-am putea vedea pe Luca din Loverboy, o continuare a lui Silviu din Eu când vreau să fluier, fluier?
George Piştereanu: Silviu şi Luca au doar un singur lucru în comun, aparţin unei zone sociale similare. Silviu nu ar fi ajuns niciodată să facă ce face Luca, pentru că el a primit iubire, după care aceasta i s-a luat, şi de aici vine frustrarea. Luca nu a simţit niciodată iubirea adevărată, să-i dea cineva cât are nevoie. Personajul Luca nu se cunoaşte pe el însuşi, dar el - spre deosebire de cei din anturajul lui - nu duce fete "la produs" tot timpul, este doar presat de cei din Constanţa, cu care el lucrează.
3. Ada, ce anume ai ţinut să clarifici legat de personaj, pentru că spui că ai discutat foarte mult cu regzorul despre personajul tău.
Ada Condeescu: E un lucru pe care am încercat să-l clarific la centrul de recuperare, unde fetele - victime ale traficului de fiinţe umane - sunt aduse şi îngrijite. Cum o fată îndrăgostită de un băiat foarte tare trece de partea cealaltă, şi merge cu ideea de dăruire totală exact în direcţia care nu trebuie [să se prostitueze - n.red.]. Ce se întâmplă în mintea unei fete de 15 ani, care merge totuşi la şcoală, cum se produce declic-ul acela. Logic, raţional, poate nu trebuie să înţelegi asta, pentru că în acest caz cheia de înţelegere e emoţionalul, că e vorba de sentimente, iar eu am mers cu sălbăticia asta a lui Veli, şi cu libertatea asta înţeleasă total greşit.
4. Cum au fost întâlnirile cu fetele la centrul de recuperare?
Ada Condeescu: Discuţia a fost delicată. Le-am povestit scenariul, le-am spus că e vorba de un film, am preferat să nu înregistrez sau să notez ce spun ele, ca să nu se închidă, povesteau cum au întâlnit dragostea vieţii lor, cum au vrut să fie împreună, cum au ajuns să plece de acasă, aveau nevoie de bani să aibă o viaţă mai bună şi ajungeau să facă asta din dorinţa de a fi cu omul ăla şi de a le fi bine. Altă soluţie, practic, nu exista.
5. Legat de scenele nud şi de cele erotice din Loverboy, cât a durat "pregătirea" pentru ele, dar procesul asumării lor?
Ada Condeescu: Asta face parte din meseria de actor, arta pe care încercăm să o facem, e biologie, e corpul uman, e natură, corpul e un instrument pe care îl foloseşti, îmbrăcat, mai puţin îmbrăcat, un instrument pe care îl controlezi, învăţăm asta în şcoală.
Şi, în film, lucrurile sunt foarte naturale, în spiritul filmului şi al poveştii.
George Piştereanu: Nu e o chestie specială pentru mine, George, e cum m-am suit în maşină şi am mers, per ansamblu, o chestie absolut banală, care a trebuit să fie în momentul acela, atunci, cu personajul. Dar eu mizez şi pe modul în care se filmează scena.
Următorul intervievat după protagonişti a fost regizorul Cătălin Mitulescu. Iată ce răspunsuri a dat pentru cititorii Cinemagia.
Cuplul George Piştereanu- Ada Condeescu funcţionează foarte bine în film, s-a văzut încă de la Eu când vreau să fluier, fluier....Te-ai gândit încă de pe atunci la un parteneriat artistic dintre ei de lungă durată sau la castigul pentru Loverboy s-a produs clic-ul?
Cătălin Mitulescu: Eu am scris mai multe variante pentru Loverboy, Un balon în formă de inimă a fost prima poveste, despre un puşti ce-şi face singur regulile; ulterior am aflat de meseria de "loverboy", m-a incitat, emoţional m-a atras şi am încercat să aflu mai multe despre subiect, apoi mi-am dat seama că pot face un film. Terminasem lucrul la Fluier, ieşise filmul, şi îi cunoşteam foarte bine pe actori, George are aceeaşi vârstă cu a personajului Luca din Loverboy, scrierea poveştii a venit în paralel cu cunoaşterea mai aprofundată a lui George Piştereanu, iar - la un moment dat - am început să scriu personajul pentru George. După aceea m-am gândit şi la Ada, cred că şi ea - de la un punct - m-a inspirat în poveste. M-am hotărât să fac filmul, am discutat despre personaje, George - având 20 de ani îl vede pe Luca într-un fel, şi l-a apropiat, şi l-a asumat, am făcut documentarea împreună...
Faptul că ei au chimie şi au reuşit să aibă succes de public în Fluier, mă bucură. Când ai actori iubiţi de public, povestea ta devine mai puternică, tu ca regizor ai un material mai interesant, mai bun cu care lucrezi; ca regizor eşti prins în povestea ta, spui lucruri personale, dar încerci ca cineast să faci lucrurile astea mai puternice pentru public. Când îţi alegi cu cine lucrezi, ţii cont de puterea actorilor de a transmite emoţii, actori care au propria lor poveste, o personalitate. Noul val de cinema românesc a fost foarte dedicat exprimării autorului şi foarte dedicat textului scris, dar cinema-ul în care eu cred e cinema-ul care ţine de spectacol, în care faci film-spectacol, unde actorii sunt foarte importanţi şi prin ce au făcut până atunci, prin locul pe care îl au în imaginea publică. Asta e foarte firesc într-un cinema de tradiţie, cum e cel american, sau francez, sau chiar italian, neorealismul, sau orice, când faci o distribuţie te gândeşti cum sunt văzuţi, cum sunt iubiţi, te ajută să spui povestea mai bine, chiar dacă vii cu un film în contrapunct cu ce au făcut ei până atunci, pentru că Loverboy nu merge pe aceeaşi linie cu Eu când vreau să fluier, fluier.
Asocierea firească pe care publicul o va face între Eu când vreau să fluier, fluier şi Loverboy datorită aceleiaşi perechi de protagonişti - o vedeţi ca riscantă sau, dimpotrivă, va ajuta filmului Loverboy?
Cătălin Mitulescu: Eu nu văd în momentul ăsta ceva riscant în asta. Riscant a fost pentru mine în momentul în care deja exista o chimie între ei de la Fluier, de la faptul că se cunoşteau, că sunt prieteni şi au mers la festival împreună şi eu aveam în filmul Loverboy o relaţie în care ei abia se cunoşteau. A trebuit să nu se vadă un timp, ca să pară foarte proaspătă relaţia lor din Loverboy.Trebuia să fie o relaţie cu o altă chimie decât în Fluier..., trebuia să fie pe un anumit conflict, Ada trebuia să pară mai mică, George mai mare, a trebuit reaşezată relaţia dintre ei, şi mers cu George pe un contrast faţă de ce făcuse până atunci. Nu cred că există riscul de a fi considerat Loverboy o continuare la Fluier, dimpotrivă - mi se pare interesant să găseşti asemănări...
Faptul că Fluier a avut succes, a generat în festivaluri un interes pentru Loverboy. Reacţiile pe care le-am primit au fost pozitive - în festivaluri oamenii au descoperit-o pe Ada într-o energie nouă, George nu se aşteptau să apară interiorizat, ermetic, faţă de Fluier - unde toate emoţiile erau pe faţa lui, au descoperit diferenţe foarte bune pentru cariera lor de actori.
Dar nu mai există un interes al festivalurilor pentru a invita filme româneşti sau a face evenimente dedicate... Interesul acela general a dispărut, dar a rămas o carte de vizită bună şi un interes pentru fiecare regizor în parte. Lumea vrea să vadă ce a mai făcut Porumboiu sau ce am mai făcut eu sau ce a mai făcut Radu Muntean. Festivalurile mari nu mai vor să facă o selecţie cu filmul românesc. Atunci e foarte important să creezi o aşteptare... şi Fluier a creat o aşteptare pentru încă un film cu George şi Ada.
Cum s-a născut ideea pentru un film despre tineri proxeneţi?
Cătălin Mitulescu: Aveam în lucru documentarul Lumea în pătrăţele, cu puşti care au început să facă meseria de "loverboy", în acelaşi timp personajul meu din Un balon în formă de inimă nu era suficient motivat, problema lui era că nu ştie cum să iubească, trăind singur, dar faptul că el fura, că intră într-o gaşcă nu simţeam că sunt exact lucrurile pe care trebuie să le facă el ca să spun povestea asta. Şi când a apărut subiectul cu aceşti loverboys, când i-am cunoscut pe ei - puşti care nu fac nimic, stau la soare, şi conduc maşini super-tari ce nu sunt ale lor, într-un peisaj deşertic în care nu se întâmplă nimic - adică povestea din documentar - împreună cu ideea din Un balon în formă de inimă şi locurile alea de la Dunăre mi s-au părut foarte bune pentru căutarea asta a unui puşti care trăieşte singur, dar care - la un moment dat - simte nevoia să fie iubit, însă nu reuşeşte să stea la nivelul acesta de dragoste, de relaţie, şi atunci vrea să-şi distrugă sentimentele ca să reziste şi fuge...
Părerea ta
Spune-ţi părerea