Vineri se lansează în România Contagion: Pericol nevăzut, cel mai recent proiect al lui Steven Soderbergh, care analizează ce se întâmplă când un virus ameninţă întreaga populaţie a globului. Din distribuţia plină de staruri a filmului face parte şi Matt Damon, acesta dezvăluindu-ţi în interviul de mai jos ce a însemnat pentru el să se expună Pericolului nevăzut.
Matt, ce anume te-a atras la Contagion: Pericol nevazut?
Faptul ca este regizat de Steven (Soderberg). Am colaborat la sase filme, iar acum a venit la mine foarte entuziasmat si mi-a spus ca a citit scenariul si ca i se pare cea mai buna lucrare a lui Scott. Ceea ce a insemnat foarte mult pentru mine, avand in vedere ca mi-au placut la nebunie Informatorul si Ultimatumul lui Bourne. Am lucrat de multe ori impreuna cu Scott si in momentul in care l-am vazut pe Steven atat de incantat, nu am ezitat deloc. Mai tarziu mi-a trimis scenariul insotit de un bilet: ,,Citeste si spala-te pe maini!”. Mi s-a parut fantastic, personajul meu era oarecum diferit de rolurile anterioare … am spus DA cu toata convingerea.
Povesteste-mi cate ceva despre personajul tau. Cum il vezi tu pe Thomas?
Este un om ca noi toti, caruia virusul ii ucide intr-un timp foarte scurt sotia si fiul vitreg. Pe parcursul intregului film, il vedem cum se chinuie cu pretul vietii sa-si protejeze fiica de boala ucigasa. Cred ca orice parinte se poate identifica cu Mitch, barbatul disperat a carui singura misiune este sa isi pastreze copilul in viata.
Rolul sotiei tale este interpretat de Gwyneth Paltrow si este unul dintre personajele cheie ale filmului. Cum a fost sa lucrati din nou impreuna?
Este incredibila. In urma cu 13 ani, am filmat Talentatul domn Ripley si pot sa spun ca mi-a lasat exact aceeasi impresie. Are un talent incredibil de a se transpune complet si foarte rapid in personaj, acum poate sa vorbeasca despre un articol citit cine stie unde, iar in clipa urmatoare sa fie cu totul scufundata in rolul ei. Intr-o secunda! Acesta e un talent pe care nu am avut ocazia sa-l intalnesc prea des.
Ce te-a determinat sa faci sase filme cu Steven?
Este un regizor foarte capabil, n-are nevoie de story board, el poate sa editeze materialul direct pe camera si sa ti-l arate la sfarsitul zilei. Nu ai parte de tensiune atunci cand esti in echipa lui, iti ofera mereu sansa de a vedea si a discuta pe marginea scenelor filmate. Iar totul merge foarte usor, cred ca doar Clint Eastwood ar putea fi la fel de rapid ca el.
Mi se pare mie sau frica este un personaj in sine in Contagion: Pericol nevazut?
Chiar asa este, frica este mai rea decat virusul, distruge societatea la fel de repede. Cea mai buna concluzie a filmului este aceea ca daca ni s-ar intampla ceva de genul acesta, este imperativ sa nu ne panicam. Frica poate deveni cel mai mare inamic al nostru. Ceea ce mi-a placut foarte mult la acest film este tocmai faptul ca scenariul asta se poate intampla.
Crezi ca acest proiect ti-a afectat in vreun fel comportamentul?
E posibil sa ma spal pe maini mai des decat pana acum, dar din punctul de vedere al unui parinte, eu consider ca nu este bine sa ne tinem copiii "in eprubeta", ei au nevoie sa isi construiasca imunitatea. In afara de asta … nu, nu cred ca s-a schimbat ceva.

Părerea ta
Spune-ţi părereaSunt sigur ca si in acest film s-a ridicat la asteptarile noastre.