Interviu cu Helen Mirren

De vineri putem vedea pe ecrane interesanta dramă culinară Război în bucătărie/The Hundred-Foot Journey, ecranizarea popularului roman omonim despre războiul prejudecăţilor iscat de deschiderea unui restaurant indian într-un mic oraş din munţii Jura francezi, peste drum de un celebru restaurant cu două stele Michelin. Proprietara acestuia, Madame Mallory (Helen Mirren) declară război zgomotoşilor intruşi, descoperind ulterior că talentul şi geniul se pot ascunde unde nu te aştepţi. Iată mai jos ce crede actriţa premiată cu Oscar despre personajul ei şi despre evoluţia sa.

Ce ne puteţi spune despre personajul dumneavoastră?
La început mi-a plăcut rigiditatea ei ridicolă. E neînfricată şi plină de mândrie când vine vorba despre ceea ce face. Este o femeie de afaceri independentă, iar asta trebuie să recunosc că apreciez la ea.  Are o călătorie impresionantă în faţă, iar fiecare personaj care învaţă ceva şi evoluează de-a lungul acţiunii e extraordinar de interpretat.

Filmul este frumos. Prezintă culturi diferinte, unite prin gastronomie. O fuziune a bucătăriei franţuzeşti cu cea indiană...
E o fuziune ciudată. Nu e vorba neapărat despre alăturarea culinară, cât despre sărbătorirea diferenţelor. Sunt două bucătării fabuloase, care cu siguranţă pot convieţui.

Cum v-aţi horărât să vă implicaţi în acest proiect?
Sincer vorbind nu a fost chiar vorba despre un proces decizional. Am primit un telefon de la Steven Spielberg şi când vorbim despre o asemenea implicare şi credibilitate, iei lucrurile foarte în serios, încă de la bun inceput. Bineînţeles că îmi doream să interpretez şi personajul, care mi-a plăcut la nebunie. La fel şi scenariul. Am fost încântată că s-au gândit la mine.

Înţeleg că nu trebuie să vezi filmul sub nicio formă înfometat.
Aici nu sunt de acord. Cred că e musai să vezi filmul pe stomacul gol şi să faci o rezervare la un restaurant bun pentru după vizionare, pentru că apetitul va fi imens. Cred că nici în timpul filmului nu ar trebui să mâncaţi pentru că plăcerea va fi cu atât mai mare.

Mâncarea este prezentată cu o precizie chirurgicală, în aşa fel încât după film simţi o nevoie arzătoare de a intra într-un restaurant.
Asta fac filmele culinare bune. Este un gen cinematografic aparte, destul de restrâns şi elitist, căruia sper să i se alături şi Război în bucătarie.

Aţi avut parte de o pregătire culinară minuţioasă înainte de începerea filmărilor?
Nu, chiar nu a fost nevoie sa gătesc. Am avut parte de două etape de pregătire, dintre care una a presupus prezenţa mea la un restaurant din Los Angeles, unde am avut norocul de a întâlni un chef/proprietar foarte prietenos şi deschis, care m-a lăsat sa observ. Nu am fost interesată să văd programul activ, de seara, ci pregătirile necesare din fiecare dimineaţă, înainte de sosirea oaspeţilor. A fost de-a dreptul fascinant. A doua etapă a reprezentat-o vizionarea unui documentar numit Jiro Dreams of Sushi. Este vorba despre un chef de sushi din Japonia, de-a dreptul obsedat să fie cel mai bun din industria culinară.

Spre final începe să se contureze o idilă. Cum a fost să filmezi acele scene?
Foarte drăguţ. De-a dreptul încântător. Nu aş spune chiar că e o idilă, ci mai mult o prietenie apropiată.

Stiu că aţi interpretat-o pe regină şi că aţi spus că aţi avut emoţii şi la doi ani după ce aţi făcut filmul. Aţi avut şi atunci emoţii?
Ai mereu emoţii când o întâlneşti pe regină. E unul dintre acele lucruri. E imposibil să nu ai emoţii şi mai mult de atât e vorba despre conştiinţa de sine...