Interviu cu Guillermo del Toro

9 Iul 2013
Regizorul mexican aduce pe ecrane Pacific Rim, blockbusterul lunii iulie

Este una din producţiile de anvergură ale verii şi o noutate pentru regizorul mexican Guillermo del Toro, care nu a mai avut până acum la dispoziţie bugete de 200 de milioane de dolari. Despre lupta dintre creaturi monstruoase ieşite din adâncul Pacificului şi rezistenţa umană ce utilizează roboţi gigantici pentru a ţine piept duşmanului, Pacific Rim apare vineri pe ecrane, inclusiv în formatul IMAX 3D. Iată mai jos ce a însemnat pentru del Toro trecerea la mega-blockbuster hollywoodian, cum şi-a ales actorii, dar şi o listă cu filmele sale favorite!

Guillermo, ce ne poţi spune despre alegerea lui Charlie Hunnam pentru rolul principal? Ce ai crezut că va aduce rolului?
L-am cunoscut pe Charlie atunci când făceam castingul pentru Hellboy 2 şi îl văzusem deja în Children of Men şi adaptarea operei lui Dickens, Nicholas Nickelby. Mi-a plăcut foarte mult interpretarea lui şi am crezut de la bun început că va aduce multă prospeţime şi bunătate rolului, ceea ce mi s-a şi confirmat în momentul în care l-am cunoscut personal. Mi-a plăcut foarte mult de el. Era ca un copil mare. Cum nu l-am distribuit în Hellboy 2, a rămas că vom colabora într-o bună zi.

Când a venit vremea alegerii distribuţiei pentru Cercul de foc, am avut o conversaţie foarte scurtă cu cei de la Legendary. M-au întrebat: „Pe cine vezi în rolul lui Raleign Becket?”, iar eu le-am spus „Charlie Hunnam”. Răspunsul lor a fost că Charlie e cool, aşa că aceasta se poate considera continuarea conversaţiei începute cu Charlie.

Apoi i-am făcut o ofertă. A venit la mine şi i-am spus "Uite, ştiu că actorilor le plac rolurile complicate şi personajele complexe. Raleigh numai complicat nu e. Are foarte puţine momente emoţionante. E genul ăla de tip care spune 'ultimul lucru pe care-l vreau e să depindă de mine soarta cuiva'. Apoi învaţă să aibă încredere în Rinko, pentru că la finalul filmului să ia o decizie şi reuşeşte să fie eroic fără niciun efort". Charlie are asta în el. Este un om bun, fără niciun efort, într-un mod atât de natural şi cred că ăsta e motivul pentru care l-am vrut în film.

Charlie a jucat în filmul lui Alfonso Cuarón, Children of Men, iar Rinko Kikuchi în filmul lui Alejandro González Iñárritu, Babel. E corect să spunem că "cei trei amigos" au avut un rol în alegerea distribuţiei?
Pe Rinko am cunoscut-o în timp ce călătoream cu Alejandro şi Alfonso. Am fost fascinat de ea. E unică pentru că este deopotrivă fragilă şi puternică. E incredibil de puternică şi curajoasă şi în acelaşi timp foarte delicată. Mi-e foarte clar că în filmele de acţiune când spui că pilot o să fie o tânără japoneză, o să fie o bombă sexy şi trebuie să-i uzi tricoul o dată la cinci minute sau o să se transforme într-un tip în timpul luptei. Trebuie să fie ori un tip, ori o fată foarte sexy.

Eu am vrut pe cineva care să poată face credibil acest personaj, o persoană capabilă să trezească sentimente, să fie deopotrivă puternică şi fragilăƒ. Am ştiut de la început că această persoană este Rinko, aşa că i-am construit un context puternic în scenariu, că să nu fie nevoie de o poveste de dragoste. Au fost multe alegeri pe care mi le-am asumat şi pentru care ea a fost persoană ideală.

Charlie ne-a spus că la Cercul de foc le-ai permis actorilor să improvizeze. E adevărat?
Da, aşa am făcut. Dacă te uiţi la Labirintul lui Pan sau la Devil'€™s Backbone sau orice alt film e vizibil faptul că îmi constrâng actorii în faţa camerei de filmat. E ca un balet. Ştiam de la început că nu o să fie cazul să fac asta cu Charlie Day. Ştiam şi că Idris Elba nu o să facă asta, pentru că atunci când ne-am cunoscut, mi-a spus: „Uite, eu vin şi îmi învăţ replicile şi o să le spun aşa cum sunt scrise. O să lucrez pe replici până când voi simţi că sună natural”. I-am spus că e ok.

Guillermo, cum a fost să te întorci la regie după o pauză destul de lungă?
Da, au trecut cinci ani, pe care nu aş putea spunea că i-am petrecut departe de ochii publicului. Pentru Alfonso au trecut şapte ani şi nu-l întreabă nimeni despre asta (râde). Problema mea e că sunt un fel de Kim Kardashian al regizorilor. Sunt la ştiri de fiecare dată când se întâmplă sau nu ceva, iar Alfonso e un fel de Nicole Richie al regizorilor. Nu e chiar atât de des la TV.

Cred că sunt pregătit pentru revenire, oricât de uşor sau dificil ar fi. Asta e răspunsul la întrebare. Am lucrat foarte mult la proiectul asta şi per total cred că a fost uşor. E una dintre cele mai plăcute filmări de care am avut parte şi din punct de vedere creativ cea mai bună experienţă de care am avut-o până acum. Am fost deopotrivă susţinut şi lăsat în pace, aşa că m-am bucurat. Asta e motivul pentru care iubesc atât de mult filmul.

De la cine ai moştenit simţul umorului?
Cred că de la tatăl meu. Şi de la mama, dar mă regăsesc mai mult în umorul tatălui meu. E cel mai dur şi amuzant tip pe care-l cunosc. Are mereu nişte replici criminale.

Care e filmul tău preferat din toate timpurile?
Asta e un răspuns foarte greu. Cred că depinde de ziua săptămânii şi bioritmul meu, pentru că se schimbă mereu opţiunea. Pot spune City Lights, pot spune Frankenstein şi pot spune Greed al lui Von Stroheim sau Mad Max, Blade Runner.

Exploreaza subiecte similare:

Charlie Hunnam, Charlie Day, Idris Elba, Guillermo Del Toro, Pacific Rim, Rinko Kikuchi

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 9 iulie 2013 12:37
e un regizor bun....sper ca si acest nou film pacific rim sa fie la fel de bun.........
Sorin87 pe 9 iulie 2013 15:38
daca o tine pe filme SF ajunge departe mai ales cum a facut cu Pacific Rim o treaba excelenta
alex_il_fenomeno pe 29 iulie 2013 12:38
O promisiune frumoasa, pentru un film bun.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells