Interviu exclusiv.Un press trip la Londra, cu ocazia încheierii filmărilor la cel de-al doilea sezon al serialului AMC Fear the Walking Dead, mi-a prilejuit cunoașterea și intervievarea a două staruri ale serialului, Colman Domingo, cu un rol-cheie în sezonul doi și Alycia Debnam Carey, interpreta personajului Alicia.
Colman Domingo are o interpretare memorabilă în Fear the Walking Dead, background-ul lui în teatru dând greutate personajului din serialul AMC. Actorul Colman Domingo are un CV bogat în film - înainte de rolurile din mult apreciatul The Birth of a Nation și serialul Fear the Walking Dead, a mai jucat în lungmetrajele „Selma”, al lui Ava DuVernay şi „Lincoln”, de Steven Spielberg, „The Butler” a lui Lee Daniels, „Freedomland”- al lui Joe Roth, „True Crime” al lui Clint Eastwood, „Miracle at St. Ana” şi „Red Hook Summer” ale lui Spike Lee.
În Fear the Walking Dead, Domingo joacă rolul lui Strand, care a fost la conducere, atât la propriu cât şi la figurat, de-a lungul întregului sezonului 2. Merită prenumele de Victor - nu pierde niciodată. Ca şi cu Nick (Frank Dillane), Victor Strand a analizat cât se poate de bine cine anume din noua lui „echipă” îi va fi cel mai de folos în noua lume. Însă, după ce trăieşte cea mai mare pierdere posibilă, va mai avea oare încredere în noii săi aliaţi?
Vă împărţiţi timpul între Londra şi New York. Cum vedeţi recentul Brexit şi impactul asupra industriei filmului, pentru că există actori britanici pe platou?
Colman Domingo: Nu ştiu cum să comentez asta. Acum sunt atâtea lucruri noi, inclusiv din punct de vedere politic, rasial, însă momentul este puţin copleşitor, ca să fiu sincer. Întrebarea este despre cine suntem noi cu adevărat. Aceasta este esenţa discuţiilor pe care le avem, despre cine suntem în lume, despre ceea ce ştim ca oameni despre ţările noastre. Cred suntem într-un punct în care ne punem sub semnul întrebării statutul nostru actual şi, ca artist, încerc să trezesc conştiinţa oamenilor.
„Cine suntem noi?” este una dintre întrebările cu care se confruntă protagoniştii din Fear the Walking Dead. Da, şi cred că încercăm, cu toţii, să ne stabilim valorile şi punctele de reper. Tot ceea ce cunoaştem, toate lucrurile cu care ne-am obişnuit precum oficialităţile, ordinea publică, în film dispar, şi rămânem doar noi, fiinţe umane, cu ceea ce ştim să facem, pur şi simplu. Asta înseamnă că am revenit, cu alte cuvinte, la zero, fără Internet şi fără wi-fi. Suntem fără toate lucrurile cu care ne-am obişnuit: acum au dispărut cu toate. Ceea ce a rămas este supravieţuirea, dragostea, şi de cealaltă parte, întunericul. Toate lucrurile umane. Şi cu puterea de a supravieţui şi de a prinde ziua de mâine. Însă şi natura umană este malefică.
Apocalipsa zombi care începe în serialul Fear the Walking Dead este poate o metaforă despre răul din natura umană...
Colman Domingo: Da, însă şi despre bunătatea din natura umană. Există o linie subţire între cele două. Cât de buni pot deveni oamenii? „Rău” este un cuvânt dur, extrem. Cred că oamenii pot avea din amândouă şi asta e natura umană.
Aş alege un cuvânt şi mai dur - cel de „monstru”. Mă refer la personajul Daniel (Rubén Blades), fost torționar într-o țară din America de Sud, în perioada regimului dictatorial. Natura umană poate fi monstruoasă, mai monstruoasă decât însuși zombi...
Colman Domingo: Da, am avut un episod intitulat Monster. Şi la întrebarea cine e - de fapt - monstrul, de altfel un cuvânt complicat, e greu de răspuns. Se referă la cineva care e inuman. Şi totuşi, monstrul este un OM.
Sunteţi şi regizor, şi scenarist. Care este personajul dvs. preferat din serialul FTWD?
Colman Domingo: E Strand (râde)! În serialul nostru cred că toate personajele sunt bine definite. Şi personajul meu, Strand, este bine conceput - este de-a dreptul shakespearian. Este un personaj luat de-a dreptul din Richard al III-lea (râde), scos de acolo şi plantat în apocalipsa zombi. De altfel, televiziunea nici nu era iniţial în planul meu de bătaie, eu sunt un actor de teatru şi tocmai m-am mutat înapoi din Londra, unde aveam un spectacol în West End. Mi-am construit o viaţă ca în teatru, ca scenarist şi ca regizor de teatru, iar ideea de a juca într-un serial TV mi-a venit acum 6-7 ani.
Însă, pentru acest serial, ceea ce m-a convins este că fiecare episod este o poveste eroică, iar scenariul este atât de bine scris. Am filmat în deşert, am filmat pe apă, am filmat în Mexic. 90% din echipa de filmare era din Mexic. Am învăţat atât de multe despre ceilalţi, despre ce avem în comun cu alţii. Iar trăind timp de şase luni în Mexic, ca anglo-americani, a fost o experienţă nouă datorită ideilor preconcepute la care am renunţat interacţionând direct cu oamenii. Mă întrebam dacă este un loc sigur, ţinând cont că sunt un american de culoare.
Deci, e mai bine să joci într-un serial decât într-un film artistic?
Colman Domingo: Nu aş spune că neapărat mai bine. Ci,mai degrabă, e altfel. Îmi place să fac filme, dar e ceva diferit. Este ca o familie, ca o... trupă de teatru! Mai ales că niciunul dintre noi nu era nativ din Mexic, venisem acolo doar pe durata filmărilor. Ne puneam problema cum ne vom adapta în acest loc nou timp de şase luni.
Pe de altă parte, nu v-aţi temut ca noul serial, FTWD, o să rămână în umbra inițialului serial The Walking Dead?
Colman Domingo: Nu ştiu dacă are sens comparaţia. Fanii The Walking Dead ar putea fi nemulţumiţi că noul serial are un ritm mai lent, că nu omorâm zombi în stânga şi în dreapta, însă noul serial, chiar dacă vrea să atragă publicul TWD, urmăreşte totuşi să capete propriul său public. Şi este bine că ne-am găsit o altă categorie de public, una tânără, una feminină, una care caută şi altceva decât violenţă, una care îşi doreşte să vadă o dinamică complicată pe marele ecran.
Aveţi o replică preferată?
Colman Domingo: Aceea în care îi dau replica lui Alicia (Alycia Debnam-Carey) care mă întreabă: „A cui e nava?”... iar eu spun: „E a mea!". Această discuţie este, în fond, despre un străin care încearcă să îşi exercite puterea într-o lumea nouă şi necunoscută. Strand încă nu deţine controlul în această lume, dar încearcă în mod insistent să impună anumite reguli, care să funcţioneze în beneficiul lui.
Care a fost cel mai dificil moment din acest sezon? Faptul că s-a filmat preponderent pe apă? Altceva?
Colman Domingo: Cred că miza mare a personajului şi orarul lung de filmare. Să îţi domini emoţiile. Uneori asta poate fi o provocare...
Aţi avut o dublură pentru cascadorii?
Colman Domingo: Da, şi m-a ajutat să fiu în siguranţă.
Ce anume a făcut dublura şi nu aţi fi putut să faceţi dvs însăși?
Colman Domingo: La un moment dat, trebuia să fiu în apă şi să stau mult, iar apa era rece. Şi m-a înlocuit. Însă mulţi actori îşi făceau singuri cascadoriile. Mă refer mai ales la Kim Dickens (interpreta protagonistei, Madison Clark - n.red). Care are stofă de eroină de acţiune, care se descurcă singură. Încerc şi eu să îmi fac singur cascadoriile, mă forţez, cred că pot să le fac.
Care este lecţia pe care noi, publicul, trebuie să o înţelegem din acest serial şi din acest scenariu apocaliptic?
Colman Domingo: Cred că trebuie să ne întrebăm despre natura noastră umană, despre alegerile noastre în situaţii de criză. Vrem să dăm publicului ocazia să îşi investigheze propriile lor valori, şi apoi să îşi descopere latura plină de compasiune. Cum e Strand, despre care n-ai zice că are o inimă. Cred că serialul pune în discuţie omenia, natura umană, mai ales în situaţiile de criză. Şi despre compasiunea în asemenea situaţii. Iar serialul pune în faţa noastră o oglindă: cine suntem în asemenea situaţie. Cum am spus, să trezească conştiinţe, fără să vorbească despre politică, despre religie.
Din acest punct de vedere, vedeţi asemănări între lungmetrajul unanim ovaționat The Birth of a Nation în care jucați şi acest serial?
Colman Domingo: Da, absolut! Iar ideea că filmam Sezonul 1 în acelaşi timp cu filmările la Birth of a Nation şi faptul că făceam naveta între Savannah, Georgia unde jucam un sclav şi Vancouver, sau LA, unde jucam un milionar, mă făcea să descopăr două posturi extrem de diferite a omului de culoare şi îmi cerea să examinez natura umană.
În ambele situaţii personajul meu se luptă să supravieţuiască, într-unul în care, ca şi sclav, conduce o rebeliune, în celălalt în care trebuie să supravieţuiască în cadrul unui context apocaliptic. Şi ca tematică, cele două filme au în spate acelaşi mesaj: cine suntem cu adevărat, ce ne motivează, ce trebuie să facem ca să supravieţuim?...
Părerea ta
Spune-ţi părerea