De astăzi este disponibilă pe HBO Go miniseria Scandalul/Beartown, un scandi-noir pe care noi l-am întâmpinat cu o cronică pozitivă. Iată un interviu exclusiv luat de Cinemagia regizorului Peter Grönlund, răspunzător de regia tuturor celor cinci episoade ale miniseriei.
Beartown ne poartă într-un orăşel suedez izolat, a cărui prosperitate viitoare depinde de succesul echipei de juniori a oraşului într-un campionat de hochei naţional. Cooptarea ca antrenor a fostului campion Peter Andersson (Ulf Stenberg) pare să crească şansele la o victorie, mai ales când jucătorul-vedetă, Kevin (Oliver Dufåker), arată că e gata să dea totul pe ringul de gheaţă. Doar că drumul tuturor spre succes va avea parte de un obstacol neaşteptat.
Primele două episoade sunt deja disponibile pe platforma HBO, iar al treilea episod se va lansa pe 25 octombrie.
Este ceva ce ar vrea publicul să rămână în minte cu ceva după ce urmăreşte Beartown?
Cred că serialul ridică întrebări. De fapt cred că primul lucru pe care ar trebui să-l facă un serial este să ridice întrebări, chiar dacă nu oferă şi prea multe răspunsuri. Pentru mine Beartown ridică întrebări despre această aşa-zisă societate a învingătorilor şi efectele pe care ea le are asupra noastră, despre cultura masculinităţii şi structura patrhiarhală care face ca lumea să fie mai rea. Iar acesta este doar fundalul, o temă generală a serialului.
Vreau ca publicul să se alăture acestei călătorii a emoţiilor, unde totul este în joc şi aş mai vrea ca spectatorii să se identifice cu personajele şi să le ţină aproape de inimă. Asta aş vrea, să le captiveze atât inima, cât şi mintea.
Să facem legătura dintre istoria ta personală şi unul dintre personaje, Amat. Te identifici în vreun fel cu Amat? Este ceva din tine în acest personaj?
În primul rând, îmi place să cred că este ceva din mine în fiecare personaj, deşi nu eu sunt cel care le-a creat. Cu siguranţă eu unul mă identific cu multe dintre personaje şi personal cred că cel mai mult mă identific cu Peter Andersson. Mă identific, de exemplu, cu furia lui, cu alegerile pe care le face. Dar şi cu Amat, desigur. El este un outsider, vine din altă parte şi trebuie să-şi găsească un loc în acest mediu nefamiliar. Să devină cineva. Este ceva din Amat cu care categoric mă identific. Faptul că am fost adoptat (n.r. - Peter Grönlund s-a născut în capitala Iranului, Teheran, şi a fost adoptat de o familie suedeză) pe mine personal m-a împins într-un mediu pe care am ţinut să-l... cuceresc pentru a supravieţui. Da, exprimarea asta e puţin dramatică (râde). Dar mă identific cu aceste provocări din viaţa lui Amat.
Şi trebuie să vorbim şi despre Kevin. Ce mi-a plăcut la personaj este că nu e realizat în alb şi negru, ci e un personaj complex. Îl consideri personajul negativ al poveştii?
Nu, nu aş spune asta. Îl consider o persoană cu bune şi rele, aşa cum suntem cu toţii. Îl consider produsul unei societăţi care celebrează doar învingătorii, o societate în care învingătorii fac legea şi nu li se mai poate spune nu. Kevin este rezultatul influenţei tatălui său şi al unei masculinităţi scăpate de sub control. Dacă pui un copil de trei ani pe gheaţă şi îl împingi încontinuu spre succes, cu greutatea unui întreg oraş pe umeri, dacă destinul unui întreg oraş depinde de faptul dacă echipa lui câştigă sau pierde, efectul nu are cum să fie un altul. Rezultatul va fi întotdeauna nefericit. Kevin trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile sale, dar comportamentul său de unde vine? Ce îl provoacă? Mi se pare foarte important atunci când faci filme să prezinţi puncte de vedere diverse, să nu fii unidimensional.
Mai devreme l-ai menţionat pe Peter, crezi că poziţia lui este privilegiată în poveste, că este personajul care poate scoate în evidenţă lucrurile rele care se întâmplă în jurul lui?
Cred că Peter este o parte a sistemului. Cred că aceasta este una din marile descoperiri pe care Peter trebuie să le facă în serial, faptul că este până la urmă parte a sistemului. Este o parte a acestei culturi a învingătorului. La un moment îi şi spune lui Kevin, în pauza unui joc: "Ieşi pe gheaţă şi ia ce ţi se cuvine. Totul îţi aparţine!" Pentru mine asta e o replică-cheie pentru întregul serial. Până la urmă, Kevin ia ce crede că i se cuvine.
Multe dintre personajele din serial comentează pe seama temperaturii extreme din Beartown. Crezi că acest frig extrem are un efect asupra suedezilor, că îi schimbă cumva?
Vorbim de Beartown, un oraş izolat înconjurat de zăpadă şi păduri, un oraş de care dacă te îndepărtezi prea mult rişti să mori îngheţat. Efectul este un "nu părăsi turma", vei supravieţui numai dacă nu ieşi din turmă, nu faci notă discordantă în această structură, în acest colectiv unde cu toţii ne simţim în siguranţă. Zăpada şi frigul erau foarte importante pentru a sublinia acest aspect. Iar din punctul de vedere al filmărilor propriu-zise, a fost într-adevăr dificil. Am filmat la -32 de grade, în unele zile. La temperatura asta, dacă nu ai grijă îţi îngheaţă degetele de la picioare şi nu te mai recuperezi. Dar la filmări am avut o altă temperatură, la figurat. Mă refer la temperatura din echipă, dintre actori. A fost foarte distractiv.
Referitor la producţie, până acum ţi-ai scris şi uneori chiar produs singur filmele. Cum a fost trecerea de la această independenţă creativă la lucrul într-o echipă în care fiecare membru are un rol foarte bine stabilit?
A fost interesant pentru că sunt regizor-scenarist şi la un moment dat credeam că nu voi putea niciodată să regizez un scenariu scris de altcineva. Până acum poveştile pe care le regizam veneau din mine, îmi erau foarte apropiate şi făceam tot ce-mi stătea în putere pentru a le aduce pe ecran cât mai aproape de esenţa lor. Dar chiar şi când regizezi ce ai scris, trebuie să adaptezi. Să zicem că scrii şi apoi trebuie să intri în pielea regizorului, nu mai eşti în cea a scenaristului. O iei de la capăt, de această dată din punctul de vedere al regizorului.
Pentru Beartown, am fost timp de şase luni în directă şi neîntreruptă conversaţie cu scenariştii, iar asta a făcut ca ce scriau ei să îmi intre cumva în ADN. Procesul nu a fost atât de diferit de cel cu care eram obişnuit. E practic acelaşi proces, pentru că în ambele cazuri trebuie să-ţi însuşeşti povestea, indiferent dacă ai scris-o tu sau nu. Când scriu, nu mă gândesc că voi şi regiza, sunt doar scenarist. Deci procesul e similar în ambele situaţii.
Să vorbim şi despre premieră. Cu lungmetrajele tale ai avut o primă proiecţie cu publicul, iar acum va fi o lansare online, fără un contact direct cu spectatorii. Îţi va lipsi acest contact pentru Beartown?
Ca să fiu sincer, sunt într-un fel uşurat. Este o experienţă dificilă să te aşezi printre spectatori şi să-ţi vezi filmul, o dată cu ei, pe un ecran gigantic. A trebuit să accept această tradiţie şi cu timpul a ajuns să-mi placă, dar în continuare mi se pare stresantă. Acum acest stres a dispărut. Serialul se lansează, iar eu o să-mi continui lucrul la celelalte proiecte. Nu pot decât să sper că publicul va aprecia Beartown.
Ce urmează pentru tine? La ce lucrezi în acest moment?
Scriu două seriale, unul cu acţiunea în Franţa, iar celălalt cu acţiunea în Marea Britanie. În acelaşi timp primesc scenarii de producători şi încerc să-mi dau seama dacă mi se potrivesc.
Pare că ai schimbat complet direcţia spre seriale. Crezi că viitorul industriei este producţia de seriale?
Recunosc că nu m-am gândit foarte mult la asta. Producţia de seriale este în expansiune în acest moment, iar cinema-ul se află pe un teren nesigur. Îmi place ceea ce aduce filmul, este, ca să spun aşa, un pachet de sine stătător, 90 de minute de poveste care se termină. Cu un serial lucrurile stau altfel. Pe mine serialele HBO vechi - de exemplu Six Feet Under - m-au definit ca regizor şi scenarist. Itinerariul personajelor este mai lung şi ajungi să te ataşezi de ele, ceva ce nu ai de obicei într-un film de cinema. Sper să fac mai multe seriale, dar nu vreau să abandonez filmul. Din păcate cinematografele sunt într-o poziţie fragilă acum, dar să vedem ce se va întâmpla.
