Scufiţa Roşie, noul film al lui Catherine Hardwicke (Twilight) se lansează de vineri în cinematografe, iar Amanda Seyfried, interpreta rolului principal îţi povesteşte ce a însemnat pentru ea să apară în această reinventare a celebrei poveşti.
Valerie (Amanda Seyfried) este o tânără frumoasă, îndrăgostită de un proscris, Peter (Shiloh Fernandez), dar căreia părinţii i-au aranjat mariajul cu bogatul Henry (Max Irons). Dispuşi să sacrifice totul pentru iubirea lor, Valerie şi Peter plănuiesc să fugă împreună, dar evadarea le este dată peste cap de o tragedie. Sora fetei este ucisă cu bestialitate de un vârcolac, o creatură care sălăşluieşte în pădurile din jurul satului lor şi cu care de mulţi ani sătenii au păstrat un pact fragil, sacrificându-i în fiecare lună un animal. Dar într-o noapte cu lună însângerată, vârcolacul rupe armistiţiul şi se încumetă să ia o viaţă umană.
Însetaţi de răzbunare, sătenii cer ajutorul Părintelui Solomon (Gary Oldman). Însă venirea lui are consecinţe nebănuite, căci îi avertizează că lupul ia formă umană în timpul zilei şi poate fi oricare dintre ei. Numărul morţilor creşte cu fiecare răsărit al lunii, iar Valerie descoperă că are o legătură specială cu bestia – una care îi atrage inexorabil unul spre celălalt, iar asta o transformă în suspect, dar şi în... momeală.
Cât de atrăgător ţi s-a părut acest proiect?
Sinceră să fiu, eu nu am citit scenariul înainte să mă întâlnesc cu Catherine (n.r. regizorul), care mi-a arătat vizualul pe care şi-l dorea pentru film. Mi-am dat seama cât este de complicat să creezi dintr-o poveste clasică, nemuritoare, un film de lung-metraj. Ideile mi s-au părut geniale, oricum. După aceea, m-am întâlnit cu Leonardo Di Caprio şi cam aşa s-au succedat lucrurile (râde).
Amanda, ce poţi să spui despre personajul pe care îl joci. Este un alt fel de personaj faţă de povestea pentru copii?
Cu siguranţă, viziunea lui Catherine a fost diferită faţă de ideea clasică, de basm, a domnişoarei aflate în pericol. Aici ea este o tânără puternică, care îşi conştientizează sexualitatea, îşi trăieşte adolescenţa într-un oraş medieval. Şi aşa mi-am dorit să îmi conturez personajul. Până la urmă, ea este personajul principal şi totul se construieşte în jurul ei, trebuie să fie o luptătoare. Şi mi-am dat seama că mie îmi plac la nebunie femeile neînfricate, mai ales în astfel de circumstanţe.
Poţi să spui despre ea că este o femeie modernă?
Da. Noi am venit şi cu câteva note contemporane, cum ar fi idea de triunghi al dragostei. Oricum, felul în care relaţiona cu părinţii, cu bărbatul pe care îl iubeşte şi cu cel căruia i-a fost promisă, toate sunt teme actuale. Catherine are acest simţ, de a transpune nişte poveşti clasice într-unele contemporane. Este evident că are un spirit puternic şi ştie în ce direcţie să ducă lucrurile.
În film, Valerie îl vede pe Peter dansând cu o altă fată şi îl înfruntă imediat. Cum ţi se pare acest lucru în viaţa reală?
În film o face intenţionat şi eu consider că are un motiv real. Recunosc că sunt geloasă, cred că toată lumea este într-o anumită măsură. Şi da, de fiecare dată devin geloasă când altcineva încearcă să provoace un asemenea moment.
Te porţi ca un om gelos?
Nu, de obicei îi spun imediat persoanei respective să se oprească. Nu îmi plac situaţiile acestea.
Crezi că funcţionează?
De obicei, da. Eu cred că trebuie să fii sincer cu ceea ce simţi, doar aşa poţi evita mai elegant momente jenante.
De ce crezi că nu s-a vrut o "mică" Scufiţă Roşie, la fel ca în poveste?
Pentru că filmul nostru este construit în jurul unei tinere femei, care a început să experimenteze viaţa. Scufiţa Roşie este o poveste modernă şi actuală, mulţi spectatori se pot identifica cu situaţiile personajelor: o dragoste interzisă, părinţi cu un trecut ascuns, oameni duplicitari. Un copil nu s-ar putea regăsi niciodată într-o intrigă de genul acesta.
Interviu Amanda Seyfried
de MediaPro Distribution în 7 Apr 2011Citeşte şi:
Taguri:
Amanda Seyfried, Catherine Hardwicke, Shiloh Fernandez, Max Irons, Gary Oldman, Red Riding Hood
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Alexandra Maria Lara
Rachele Brooke Smith
John Huston
Reese Witherspoon
Gone
Scent of a Woman
Ioana Scarlatescu
Tyson
102 Dalmatians
Rob Zombie
Faces in the Crowd
Cuibul salamandrelor
Jackie
The X-Files: I Want to Believe
Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața!
Vistrian Roman
Greenland
Dracula Untold
A Different Loyalty
The Ladykillers
Ben Kingsley
Un camino hacia el destino
Minka Kelly
Simon Woods
Pompeii
Der Untergang
Om Shanti Om
Cross of Iron
And Now for Something Completely Different
Hacksaw Ridge
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Interviu Amanda Seyfried
Părerea ta
Spune-ţi părereaDe acum incep si cu Scufita rosie?Ei,lasa ,ca cu toate incep sa se faca filme.
nu isi merita nici 4.8 din imdb...e de 3 filmul..e o pierdere de timp.