Interpretul unui personaj iconic din Star Wars apare în pelicula doldora de staruri Knives Out

de Cristina Grigore în 29 Nov 2019
Filmul, cu regizorul lui The Last Jedi la cârmă, se lansează în cinematografele noastre pe 3 ianuarie 2020

Knives Out, noul film al lui Rian Johnson (Star Wars: Episode XVIII – The Last Jedi), și-a făcut deja debutul în SUA și alte teritorii, iar pe lângă comentariile apreciative ale criticilor și mulțimea de staruri aflate în distribuție, publicațiile de profil au mai remarcat un fapt semnificativ: în peliculă are un cameo interpretul unui personaj iconic din Star Wars. Este vorba, notează digitalspy.com, de Frank Oz, cel care a fost vocea lui Yoda atât în trilogia originală Star Wars, cât și în prequelurile sale.

Filmul, care aparține genului „whodunnit”, îl are în centru pe detectivul Benoit Blanc (Daniel Craig), desemnat să investigheze moartea unui scriitor (Christopher Plummer), găsit fără suflare în conacul său, unde familia și o seamă de invitați s-a adunat la cea de-a 85-a aniversare a acestuia. Oz apare în rolul avocatului familiei.

În film mai joacă Chris Evans, Toni Collette, Jamie Lee Curtis, LaKeith Stanfield, Katherine Langsford și Michael Shannon.

Johnson a povestit și cum a ajuns să îl distribuie în film pe fostul star Marvel, Chris Evans: „Mi-a plăcut Chris în filmele Marvel, însă l-am văzut într-o piesă a lui Kenneth Lonergan care se numește Lobby Hero, unde a jucat rolul unui adevărat ticălos. Și a făcut-o chiar foarte bine. Este un actor foarte bun. Avea așa o furie în el... Cred că i-a plăcut să se avânte și în această zonă și să facă ceva mai diferit”, a explicat el.

Knives Out se lansează în cinematografele noastre pe 3 ianuarie 2020.

Exploreaza subiecte similare:

Rian Johnson, Star Wars: The Last Jedi, Frank Oz, Daniel Craig, Christopher Plummer, Chris Evans, Toni Collette, Jamie Lee Curtis, Michael Shannon, Knives Out

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells