Dacă e vorba de comedii independente, Thomas Haden Church ştie cum stau lucrurile. În 2003, când cariera sa de actor părea ca nu mai are viaţă lungă, Church a trecut în spatele camerei, pentru a regiza Rolling Kansas, o comedie scrisă şi regizată de el şi finanţată din surse independente.
Iată că, după numeroase alte roluri de atunci, actorul de 50 de ani va juca în comedia independentă Killer Joe, unde, ne anunţă Variety, se va afla alături de Matthew McConaughey şi Emile Hirsch.
Matthew McConaughey este „Killer Joe” Cooper, un poliţist şi ucigaş plătit, angajat de un traficant de droguri (Emile Hirsch) şi de sora acestuia să le ucidă mama pentru a intra în posesia banilor de asigurare. Nu se ştie încă ce rol va juca în film Thomas Haden Church.
Regia va fi semnată de William Friedkin (The Exorcist, Bug), iar Nicolas Chartier va produce. Filmările vor începe luna viitoare în New Orleans. Pe Haden Church îl vom putea vedea începând cu 11 octombrie în Easy-A. După terminarea filmărilor la Killer Joe, actorul va trece la We Bought a Zoo al lui Cameron Crowe, unde va juca alături de Matt Damon.

Părerea ta
Spune-ţi părerea