Intermediar, falsul film politist al lui Corneliu Porumboiu

de Stefan Dobroiu în 22 Dec 2008
Intermediar, falsul film politist al lui Corneliu Porumboiu

In penultima zi de filmare la Intermediar, Corneliu Porumboiu a stat de vorba cu Cinemagia despre falsul sau policier, un film mai putin hatru decat A fost sau n-a fost?, dar "un pas inainte" si o adevarata satisfactie pentru regizorul premiat in 2006 cu Camera d'Or la Cannes. Cu Dragos Bucur in rolul principal si Vlad Ivanov, Cosmin Selesi, Irina Saulescu sau Ion Stoica in alte roluri, Intermediar (titlul este provizoriu) arata cum Cristi, un politist dintr-un orasel de provincie, ajunge sa-si piarda credinta in lege. Productie mai complicata si mai scumpa decat predecesoarea ei, in Intermediar vom avea parte si de urmariri, chiar daca, precizeaza inca o data regizorul, filmul este mai mult decat unul politist. Detalii in interviul de mai jos.

De ce Intermediar si nu unul dintre celelalte scenarii pe care le-ai scris in ultimii doi ani?
A fost un scenariu cu mai multe etape. In prima varianta, actiunea aceasta cu politistul era cumva secundara. In scenariul respectiv era vorba despre un tip, un regizor, care se intorcea acasa in orasul lui si incerca sa faca un fel de ancheta despre un prieten care murise. Se intamplase de ceva timp, scrisese un scenariu si voia sa probeze cu ceilalti daca e adevarat, verosimil, si daca personajul sau avea ceva din realitate. Unul dintre personaje era un politist si asta-i legatura dintre cele doua scenarii. Dupa aceea m-am gandit ca sunt doua filme in unul singur si am luat doar povestea asta cu politistul, dar tot timpul a ramas in film si ancheta, adica tipul celalalt de cautare, a autorului. Pana la urma sunt destul de apropiate… Deci am avut acel scenariu, am scos o parte, apoi am rescris, acesta ar fi al treilea draft. Celelalte scenarii erau doar povesti, desi cu unele am ajuns la variante de pana la 80 de pagini, dar nu ma inspirau ca material cinematografic. Oricum, in spatele unui film pe care-l fac sunt doua-trei pe care nu le fac.

Te-ai inspirat din realitate?
Exista povesti in film care sunt reale, dar nu pot sa zic ca este atat de aproape ca A fost sau n-a fost?, care era luat din realitate. Acolo am folosit in a doua jumatate telefonul femeii exact asa cum a fost in emisiunea din realitate, am pastrat replici ale invitatilor, cum ar fi “m-am sculat dimineata la ora sapte si m-am barbierit…”

In timp ce facea o corabioara…
Nu, asta nu era in emisiune. (rade)

Ti-a fost mai greu sa faci al doilea film?
Nemailucrand de cativa ani, mi-a fost mai greu la inceput, cu repetitii. Mi-a luat ceva timp sa ma reglez pentru ca in ultimii trei ani n-am facut decat doua reclame, care din punctul meu de vedere nici nu se pun. Dar am facut un casting bun, am stat mult la casting, ca intotdeauna, in doua perioade. Prima in vara, doua saptamani plus o saptamana de prospectii aici, la Vaslui. Dragos stiam ca va juca, inca de la inceput, de fapt nu de la primul draft, dar de la al doilea da, atunci cand politistul a devenit personajul principal. A urmat o documentare destul de buna, dupa care au fost repetitii pe text, cu scenele care mi se pareau mai importante, plus urmaririle, le-am repetat si pe ele dinainte.

Dupa A fost sau n-a fost? publicul se va astepta la un film plin de umor si, ca sa-i spunem asa, optimist. In acelasi timp, un film care sa spuna ceva despre noi, romanii. Mai este cazul la Intermediar?
Intermediar are un anumit tip de umor, dar este mult mai negru, mai sec, nu este la fel de spumos ca la A fost sau n-a fost?. As putea sa spun ca este mai mult ironie decat umor. Oricum, nu cred ca e atat de optimist… (rade)

Pana la urma este vorba despre un politist care ajunge sa nu mai creada in lege, despre asta e vorba, nu?
Da, asta e ideea. Dar mai mult nu vreau sa spun…

Esti meticulos la filmari?
Da, sunt destul de precis. Cand te duci sa filmezi un cadru, cadrul ala trebuie sa aiba un inceput si un sfarsit, chiar daca el nu-i intreg. Trebuie sa aiba ritmul lui. De exemplu, un tip merge pe hol si intra intr-un birou, ai si ceva figuratie pe-acolo, normal ca dureaza timp pana-mi dau seama de ritmul intern al cadrului. Uneori am nevoie de patru-cinci duble ca sa-mi dau seama de felul in care se misca, de relatii, fiecare cadru trebuie sa aiba o ordine a lui. Sunt multe lucruri pe care nu le vezi decat in locatie, sunt decizii pe care le iau la fata locului, cu propuneri de la regizorul secund, mai scoti, mai adaugi, pe stilistica pe care ti-ai propus-o, bineinteles.

De la filmari mi-ai lasat impresia ca imaginea ta despre film ti-e foarte clara in minte. Nu improvizezi niciodata?
Sunt lucruri pe care le improvizez, sunt lucruri pe care le schimb, dar, uite, improvizatii de text nu fac niciodata. Foarte rar mi se intampla sa am doar tema si sa improvizez. Nici pe actori nu-i lasi sa preia controlul? Nu, cu fiecare om din echipa ai la inceput o discutie ca sa le spui ce astepti tu de la film. Actorului ii dai o supratema si poti sa-i spui la un moment dat: "mai, mie aici mi se pare ca nu-i ok" si-i dai o sugestie, ii spui cum altfel ar putea sa faca. Din discutiile astea pot sa-ti vina idei, dar pe pagina de text nu intervin aproape niciodata.

Inteleg ca in Intermediar, ca si in A fost sau n-a fost?, folosesti cadre lungi.
Da, este o secventa de 20 de minute taiata in doua cadre de o intrare. Doua cadre de 11 minute cu trei oameni la un birou.

Cate duble?
Cred ca la una noua si la una sapte.

Deci practic o zi intreaga.
Da, dar secventa asta am si repetat-o mult: trei zile inainte de filmari si o zi intreaga inainte de filmarea propriu-zisa. Textul se stia, actorii erau pregatiti, ca sa zic asa…

Deci stiau pe de rost 11 pagini de scenariu.
Pai da, doar asta e treaba lor… (rade) E o scena importanta. De la casting incepand, cand alegi cupluri de actori in functie de personajul principal, ca sa vezi cam cum ar functiona, asta era scena pe care o foloseam.

Ce planuri ai cu filmul in ceea ce priveste festivalurile?
Am sa-l trimit la Cannes in februarie sau martie, sper sa-l si termin pana atunci. Dar la filmul asta nu am coproducator din strainatate sau agent de vanzari, am vrut sa-l fac cat mai independent posibil. Am avut un buget de aproximativ 800.000 de euro, asa ca am putut sa acopar cu ce mi-a dat CNC-ul si ce-am mai avut eu. Am de gand sa-l prezint doar dupa ce-l termin. Agentul de vanzari e foarte important in lumea asta, el are contactele, el iti vinde filmul distribuitorilor, el se ocupa de marketing. Dar pana atunci mai sunt multe de facut, e prea din timp sa ma gandesc la asta de acum, mai trebuie montat, trebuie gasit un ritm de montaj.

Muzica?
O sa folosesc o melodie de-a Mirabelei Dauer, “Nu te parasesc, iubire”, si in film, si pe generic.

Ai platit drepturile? Sa n-ai surprize mai tarziu…
Da, le-am platit, s-a semnat si contractul, trebuie sa verific. (rade)

Cum a aratat cea mai grea zi de filmare?
E greu de zis. Am avut cateva zile de filmat in exterior in care era nevoie de nor si tot aparea soarele, asa ca am avut "ferestre", pauze cand toata echipa statea degeaba. Au fost filmari dificile pentru ca tot apareau persoane in cadru, aveam spatii deschise, cadre destul de largi, greu de controlat si lumea, chiar daca explicai ca se face un film, n-avea nicio treaba. N-ai cum sa filmezi cand vecinul de la unu vorbeste cu vecinul de la patru despre meciul de diseara. Am avut o echipa mica si a fost destul de dur din punctul meu de vedere. Am avut si o filmare cu multi figuranti (150 de copii de liceu - n.r.), acolo chiar nu mai puteai sa repeti, trageai si eventual corectai din mers. In rest, n-am avut multi figuranti, iar la cadrele din interior a fost mai usor.

Cine stie, poate ca al treilea film va fi o superproductie cu zeci de mii de figuranti.
Nu, sigur nu. (rade)

Urmatorul film o sa fie in 2012, pastrezi durata asta de trei ani intre filme?
Nu stiu, e greu de zis. (rade)
Fiecare film este un pas inainte, cu fiecare film pe care il faci te radicalizezi ca regizor, ca viziune. Cu fiecare film, chiar in subconstient, alegi o cale. Si asta pana se sedimenteaza, pana ajungi la o anumita parere despre ce ai de gand sa faci... Pornesti de la o idee, ajungi la alta si tot asa. Dureaza.

Crezi ca publicul va placea Intermediar mai mult decat A fost sau n-a fost? Ce asteptari ai din acest punct de vedere?
Niciuna. Publicul meu este destul de restrans, cel putin asa am simtit eu, adica nu m-am asteptat niciodata sa am 100.000 de spectatori. Cred ca publicul acela de 15.000 de persoane de la A fost sau n-a fost? ma va urma si la Intermediar. In zona asta va fi. Dar nu ma gandesc atat de mult la public, eu vreau sa-mi fac filmul, daca sunt sincer si eu insumi, o sa-i placa si publicului. Nu ma prea gandesc la asta, sa merg dupa public sau cine este publicul. Dar cam asta e numarul de spectatori pentru Romania.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Champion pe 1 aprilie 2012 08:55
porumb.oi.u sa vedem

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells